Evoluția foarte bună a Unirii în Champions League nu a trecut neobservată de lumea bună a fotbalului. Astfel, după victoria cu FC Sevilla din etapa a cincea a celei mai puternice competiții inter-cluburi din Europa, tehnicianul echipei Dan Petrescu a fost felicitat chiar de oficialii clubului pe care ar dori să-l antreneze într-o zi.
„Am primit mesaje plăcute, printre care unul de la Zola, cu care nu am mai vorbit de mult, și de la cei din conducerea lui Chelsea. M-a sunat și Zenga, el a fost mereu alături de mine”, a declarat Dan Petrescu pentru Adevărul.
Referitor la partida cu VfB Stuttgart din ultima etapă, meci ce ar putea consfinți calificarea Unirii în optimile Champions League, „Bursucul” a afirmat că ar fi mulțumit și cu un egal în deplasarea din Germania și spune că nu ia în calcul posibilitatea de a încheia grupa pe primul loc, deși teoretic acest lucru se poate întâmpla dacă FC Sevilla pierde confruntarea cu Glasgow Rangers, iar Unirea câștigă duelul cu VfB Stuttgart.
„Sper să obținem 9 puncte după acest meci. Nu cred că e posibil să fim liderul grupei, pentru că sută la sută Sevilla va câștiga ultimul meci”, a afirmat Petrescu.
Antrenorul Unirii a precizat că duelurile din Liga I îi dau mai multe bătăi de cap decât confruntările din Liga Campionilor.
„La meciurile de campionat cred că sufăr mai mult. În Liga Campionilor am fost îngrijorat la primul meci. Acum, am început să mă obișnuiesc cu victoriile”, a încheiat Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER