Ambiții fără precedent!** Paszkany vede o luptă cu United pentru șefia Grupei H: „Mă gândesc locurile 1, 2 și 3”
Tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor, în urma căreia ceferiștii au aflat că vor juca împotriva lui Manchester United, Sporting Braga și Galatasaray, nu îl sperie pe șeful Arpad Paszkany. Patronul campioanei susține că ocuparea unuia dintre primele două locuri la finalul fazei grupelor este un obiectiv fezabil pentru trupa lui Ioan Andone.
„Țin în primul rând să-i felicit pe cei care au realizat această calificare. Ne-au adus o mare bucurie și nu numai nouă, ci tuturor iubitorilor de fotbal din România. Am obținut patru victorii importante în preliminarii, care ne aduc puncte în clasamentul coeficienților.
Orice grupă era grea. United este o forță a Europei, Braga e una din cele mai puternice echipe din Portugalia și despre Galatasaray se știe ce forță are. Dacă în anii precedenți au reușit să treacă de faza grupelor echipe din Cipru sau din Elveția, același lucru ni-l dorim și noi.
Nu ne sperie numele adversarilor și ne vom bate cu toate echipele pe care sorții ni le-au adus în față. Dacă vom fi la fel de concentrați și montați, cred că putem scoate un rezultat pozitiv în oricare dintre partide, chiar și cu Manchester United. Nu mă gândesc la locul 3. Mă gândesc la locurile 1, 2 sau 3″, a spus Paszkany.