ANALIZĂ‚ Unirea vs. Liverpool** „Lupii”, eficiență și posesie! „Cormoranii”, mașină de pase!

Liverpool are, la prima vedere, toate atuurile, o comparație cu
Unirea fiind aproape imposibilă. Totuși, statistica din meciurile
celor două formații din Liga Campionilor îi pot face pe ialomițeni
să viseze frumos.

Posesia mingii este unul dintre punctele forte ale lui Liverpool,
elevii lui Rafael Benitez „ținând” mai mult de minge chiar decât
adversarul, chiar și atunci când au ieșit învinși de pe teren.
Gerrard și compania sunt net superiori Unirii la capitolul posesie,
adunând 204 minute, adică 58% din timp, și fiind devansată dintre
formațiile din grupele ligii doar de Barcelona, Arsenal și
Manchester United. De cealaltă parte, ialomițenii au avut o posesie
de doar 170 de minute, depășind totuși echipa lui Adrian Mutu,
Fiorentina, și Juventus.

Unirea, 8 goluri, Liverpool, doar 5

Ialomițenii au totuși un plus în privința eficienței, reușind în
grupele ligii opt goluri, după ce au șutat de 22 de ori pe spațiul
porții și de 29 de ori pe lângă țintă. Fotbaliștii lui Liverpool au
reușit doar cinci goluri, în condițiile în care au expediat 31 de
mingi pe poartă și alte 43 pe lângă buturile portarilor adverși.
Cifrele nu sunt neapărat de partea campioanei României, dar, cu o
eficiență asemănătoare și cu ambiția pe care a demonstrat-o în Liga
Campionilor, poate scoate un rezultat bun pe „Anfield Road” chiar
dacă nimeni îi acordă nicio șansă.

Publicat: 15 02. 2010, 11:41
Actualizat: 15 02. 2010, 15:36