Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat, luni, înaintea partidei cu Atletico Madrid, că obiectivul formației sale este câștigarea Ligii Campionilor, informează site-ul oficial al UEFA.
„Obiectivul nostru este câștigarea Ligii Campionilor, nu să o învingem pe Atletico. Ne dorim să cucerim pentru a 11-a oară acest trofeu. Partida va fi diferită de cea din campionat din luna februarie. Suntem mult mai proaspeți în acest moment, avem mai multă intensitate și viteză. Diego Simeone este unul dintre cei mai buni antrenori din lume, iar pentru mine este o onoare să-l înfrunt, dar și o mare problemă. Gareth Bale va juca doar dacă va fi apt sută la sută. Modulul de joc nu este important, dar trebuie să fim compacți. Mâine vreau să văd că echipa mea controlează balonul și luptă pentru fiecare metru de teren”, a spus Ancelotti.
Partida Atletico Madrid – Real Madrid, din prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, se va disputa marți, de la ora 21.45.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER