Ioan Andone a anunțat că nu va juca defensiv în Portugalia, iar titularizarea lui Luis Alberto, adus în această vară chiar de la Braga, pare a fi surpriza tehnicianului pentru lusitani.
Căpitanul portughez al ardelenilor, Cadu, a fost pe teren la victoriile cu Roma și Basel, iar acum visează la un succes la Braga. De fiecare dată când a ajuns în grupele Ligii, CFR a început cu victorie
Clujenii visează să înceapă și a treia participare în grupele Ligii tot cu o victorie, așa cum s-a întâmplat în 2008, 2-1 în deplasare la Roma, și în 2010, 2-1 acasă cu Basel. Mesajul optimist al lui Paszkany, Mureșan și Andone a fost preluat și de vestiar. Căpitanul Ricardo Cadu le-a transmis colegilor să joace la victorie. „O știu pe Braga, fiindcă urmăresc campionatul Portugaliei. Este o echipă bună, dar cred că ne putem lupta cu ei de la egal la egal. Eu chiar îmi doream să picăm cu o formație din Portugalia”, a mărturisit Cadu.
Doar doi supraviețuitori Patru jucători au fost pe teren și la victoria de la Roma, și la cea cu Basel. Este vorba despre Cadu, Mureșan, Culio și Panin. Ultimul mai e în lotul CFR-ului, dar nu a prins niciun minut în acest sezon și nu a fost inclus pe lista pentru grupele Ligii, în timp ce „Draculio” a fost cedat în Turcia. Singurii rămași, Cadu și Mureșan, sunt anunțați titulari mâine seară. „Grupa e bună și ar fi păcat să nu forțăm o calificare în primăvara Ligii. Jucăm în Europa și nu vom face România de râs”, a mai spus căpitanul portughez al clujenilor.
Vor să îi surprindă cu un jucător de la Braga Meciul e unul special și pentru Ioan Andone, care susține prima partidă ca antrenor în grupele Ligii. Tehnicianul pregătește o mare surpriză, fiind tentat să îl titularizeze la închidere, alături de Mureșan, pe Luis Alberto, mijlocașul central adus în această vară chiar de la Braga. „Dacă joc, voi da totul pe teren, chiar dacă ultima dată am evoluat la adversarul nostru de miercuri. Am vorbit înainte să vin aici și cu Beto, care acum îmi va fi adversar”, a zis Alberto.
Sunt sincer și recunosc că Braga are jucători mai buni, dar și așa vom merge să câștigăm Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Este o onoare să joci în Europa. Dacă vom fi mai atenți ca la meciul cu Dinamo, putem să batem Ioan Andone, antrenor CFR Cluj
Am venit la CFR Cluj pentru a juca în grupele Ligii. Ne dorim să începem cu o victorie Ivo Pinto, fundaș CFR Cluj
14 minute a bifat până acum Luis Alberto în tricoul CFR-ului, în ultimul meci, cel cu Dinamo de la București
Lotul pentru Braga Portari: Felgueiras, Stăncioiu, Mincă Fundași: Pinto, Aguirregaray, Cadu, Piccolo, Rada, Camora, Sepsi Mijlocași: Mureșan, Luis Alberto, Godemeche, Nicoară, Bastos, Valente, Pedro Atacanți: Sougou, Kapetanos, Bjelanovic, Sg. Buș (inclus pe lista B) * Maftei nu a făcut deplasarea, deoarece mai are de ispășit o etapă de suspendare
Cele două victorii ale CFR-ului în Ligă ROMA – CFR 1-2 (septembrie 2008) Au marcat : Panucci (17) / Culio (27, 49) Stăncioiu – Tony, Cadu, Sousa, Pereira – Dani, Mureșan – Culio, Trică (67 Peralta), Dubarbier (89 Panin) – Y. Kone. Antrenor: Maurizio Trombetta
CFR – BASEL 2-1 (septembrie 2010) Au marcat: Rada (9), Traore (12) / Stocker (45+2) Claro – Panin, Cadu, Alcantara, Rada – Culio, Mureșan, E. Dică, Hora (54 E. Kone) – Traore (79 Sforzini), Bastos (54 De Zerbi). Antrenor: Sorin Cîrțu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER