Andone nu a mai sperat după ieșirea lui Sougou:** „Nu am mai avut forță!” Cine a primit morală de la „Fălcos” după meci

Antrenorul CFR-ului, Ioan Andone, a admis faptul că echipa sa nu putea obține mai mult în fața lui Manchester United din cauza greșelilor personale făcute în special în cea de-a doua repriză:

„Golurile lor au fost date pe greșelile noastre. Ne-au dominat, sunt o echipă bună, au fost mai proaspeți, dar nu am știu să gestionăm momentul. CFR nu s-a retras, dar a ieșit Sougou și nu am mai avut forță. S-au făcut greșeli, i-am spus lui Rada la final unde a greșit”, a declarat Ioan Andone la TVR.

Fundașul considerat vinovat de Andone la golul secund al lui Van Persie, Ionuț Rada, a spus după meci, la TVR:

„Chiar speram la un rezultat pozitiv. Manchester a pus presiune și ușor-ușor am început să greșim. Ne-au împins în careu și acolo orice mică greșeală te costă. Nea Ando mi-a reproșat poziționarea de la golul 2, dar cred că dacă intram cu 1-0 aveam șansa unui rezultat mare. Au demonstrat că și ei pot marca cu noroc”
.

Publicat: 02 10. 2012, 23:56
Actualizat: 03 10. 2012, 00:01