Mircea Lucescu și Andrea Pirlo vor fi adversari în duelul de marți dintre Dinamo Kiev și Juventus, iar fostul mare fotbalist italian are amintiri de neuitat cu antrenorul român, care l-a promovat în fotbalul mare la 16 ani, pe vremea când era antrenorul Bresciei.
Andrea Pirlo consideră că Mircea Lucescu este „un expert” în materie de fotbal, iar tânărul antrenor al lui Juventus abia așteaptă debutul în Liga Campionilor: marți, de la ora 19:55, Dinamo și Juventus se vor întâlni la Kiev. La Dinamo Kiev a ajuns de curând și Tudor Băluță, împrumutat de ucraineni de la Brighton. De asemenea, la torinezi este legitimat colegul său de la selecționata Under 21, Radu Drăgușin.
„Lucescu m-a luat la prima echipă când aveam 15 ani și am debutat la 16 ani. Am amintiri minunate cu el, ca antrenor și ca persoană. Din când în când mai vorbim, iar mâine avem ocazia de a ne duela. El e un expert, dar fiecare are ideile lui și voi încerca să-i pun probleme”, a spus Pirlo, la conferința de presă din Ucraina.
„Sunt calm pentru că, din păcate, nu mai pot juca. Las emoțiile pentru jucătorii mei. Totuși, abia aștept să începem. Ca de fiecare dată, primul meci este esențial. Trebuie să câștigi pentru a continua cu mai multă încredere grupa”, a punctat Pirlo.
„Am stat de vorbă două ore și am realizat cât de inteligent este. Pe lângă faptul că este o persoană creativă, este și un om care organizează totul, fapt ce reprezintă o altă calitate. Asta l-a ajutat să devină ceea ce aste astăzi, antrenorul unei echipe minunate precum Juventus. A zis că sunt maestru? Mă face să mă simt mândru. Trebuie să-i mulțumesc! Sper că va avea o carieră grozavă”, a fost mesajul lui Lucescu pentru Pirlo.
Meciul dintre Dinamo Kiev și Ovidiu Hațegan va fi arbitrat la centru de Ovidiu Hațegan. Arădeanul va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, iar arbitru de rezervă va fi Sebastian Colţescu. Asistenţi pentru VAR vor fi germanii Bastian Dankert şi Harm Osmers.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER