Antrenorul lui Celtic, Neil Lennon (48 de ani), e de părere că UEFA ar trebui să le ofere câte un loc în grupele UCL campioanelor din anumite țări. Tehnicianul britanic se alătură astfel duetului Hagi-Petrescu, ba chiar îi dă dreptate „Bursucului”.
La ultima sa conferință de presă, Lennon a spus lucrurilor pe nume: „Dacă termini pe locul patru în anumite țări primești un loc direct în grupe. Asta e nedrept! Nu e deloc ușor să câștigi un titlu indiferent de țară. Oamenii cam aruncă rahat pe munca noastră.
Juventus, Bayern, Barcelona, Real Madrid, au dominat peisajul fotbalistic din țările lor o perioadă de timp. Noi suntem în aceeași situație. De ce să fim tratați diferit? Luptăm un an de zile nebunește, apoi devenim campioni și ne trezim că trebuie să stăm în avion la fiecare două zile.
Dan Petrescu are tot dreptul să se plângă de asta. Când ești campion nu ar trebui să joci patru tururi de calificare pentru a ajunge în grupe! Am văzut un duel între PSV și Basel în faza asta a preliminariilor… Sincer, ar fi concurat cu orice alt meci din grupe. A fost fantastic nivelul.
Noi trebuie să jucăm opt meciuri suplimentare pentru a ajunge în grupe. Ă‚sta e un sfert de sezon suplimentar. Se va vedea în meciurile din competiția internă. E dificil să își balansezi între meciurile din Scoția și cele europene”, a spus Lennon.
Celtic a intrat în preliminariile UCL în turul secund, unde se luptă cu estonienii de la Kalju. În meciul tur, scoțienii s-au impus cu 5-0. În turul al treilea, Celtic se va duela cu învingătoarea dintre CFR Cluj și Maccabi Tel Aviv. Campioana României a câștigat primul joc, scor 1-0, în Gruia. Returul are loc marți, în Israel.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER