Anunțul care îi dă frisoane lui Dan Petrescu: „Speram la un rezultat mai bun, dar le va fi dificil”. Returul de la Cluj va fi de două ori mai greu

Ioan Andone a analizat meciul CFR-ului cu Astana, din Liga Campionilor, și a tras o concluzie clară: ardelenii au mult de muncă dacă vor să meargă în turul următor. Din punct de vedere fizic, oaspeții au stat mult mai bine, iar asta s-a văzut pe final. Au dominat, iar acest lucru se poate repeta și la returul de la Cluj.

Mulți dintre jucători nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Atacanții și mijlocașii nu au făcut față adversarilor din zonă, deși, spune Andone, la prima vedere, se părea că jucătorii lui Dan Petrescu stau mult mai bine. „Eu speram la un rezultat bun pentru calificare. 1-0 e greu de remontat. Le va fi destul de greu. Fizic, cei de la Astana stau foarte bine. Se lucrează mult fizic… peste 50% din procesul de antrenament. E greu. Nu mă așteptam. Speram chiar să înscrie CFR-ul, chiar și fără Țucudean. Mă bazam pe un Culio, Deac, Omrani. Și-au complicat viața. Au șanse de calificare, e clar, dar trebuie să fie foarte atenți!„, a declarat Ioan Andone la Telekom Sport.

CFR Cluj a pierdut, marți, prima manșă a duelului cu Astana, scor 0-1, din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor. Unicul gol al partidei din Kazakhstan a fost înscris de fundașul Evgeni Postnikov, în minutul 68. Reușita celor din Astana a venit în urma unui corner și a unei nesincronizări în apărarea lui Dan Petrescu.

Returul dintre CFR Cluj și Astana este programat pentru 17 iulie, de la ora 21:00, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

 

Publicat: 09 07. 2019, 18:36
Actualizat: 09 07. 2019, 18:37