Anunțul momentului, înainte de FCSB – Maccabi Tel-Aviv! Veste încântătoare pentru campioana României

Sursa foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

FCSB a primit o veste excelentă înaintea meciului cu Maccabi Tel-Aviv.

Marți, de la 20:30, FCSB o va întâlni pe Maccabi Tel-Aviv, pe stadionul „Steaua”, în prima manșă a turului 2 preliminar Champions League.

Anunț încântător pentru FCSB înaintea partidei cu Maccabi Tel-Aviv

FCSB va avea parte de o asistență impresionantă la meciul cu Maccabi Tel-Aviv. Potrivit sport.ro, campioana României a vândut deja 10.000 de bilete pentru meciul de marți.

Sursa citată mai notează că oficialii FCSB se așteaptă ca stadionul să fie sold-out la ora meciului.

Prețurile biletelor pentru FCSB – Maccabi Tel-Aviv:

  • PELUZA NORD – INEL 2 – 30 LEI
  • PELUZA NORD – INEL 1 – 40 LEI
  • TRIBUNA 2 – INEL 2 – 50 LEI
  • TRIBUNA 2 – INEL 1 – 60 LEI
  • TRIBUNA 1 – INEL 2 – 70 LEI
  • VIP 2 – 100 LEI
  • VIP 1 – 250 LEI

„Cred că va fi sold-out. Și asta a fost o problemă. Au spus să le dăm câte bilete putem, noi am zis că le dăm 10% din capacitate, adică 3.000 de bilete, și ei să ne dea 800 de bilete la meciul retur. După aia au zis că ne dau 400 de bilete.

Dacă ne dați 400 acolo, vă dăm și noi 5% din capacitate, atât cât spune regulamentul. 5% înseamnă 1.500 de bilete în Ghencea. Nu vor nici 1.500, vor 1.000. Am zis: «Bă, știți ceva, vreți 1.000? Hai să le facturăm 1.000». Ca să nu vină să ne dea 900 înapoi. Nu înțeleg aceste șicane, dar nu e o problemă!”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Gigi Becali, discurs exuberant înaintea încleștării cu Maccabi Tel-Aviv

Gigi Becali s-a declarat extrem de încrezător înaintea „dublei” cu Maccabi Tel-Aviv, fiind convins că FCSB se va califica mai departe.

„Eu văd acolo că cel mai valoros jucător e 4 milioane. Așa că să nu-mi mai spună mie că nu știu ce valoare are echipa. Îmi spune și Pintilii că au valoare. Ei acum își caută alibi ca Dan Petrescu. Avem pretenții de Liga Campionilor. Este o echipa care trebuie eliminată. Să zicem mersi că am căzut cu ăștia, care e 23. Daca picam cu PAOK, era 100 de milioane”, a spus Gigi Becali, zilele trecute, la Digi Sport.

Publicat: 21 07. 2024, 00:08