Armada Latina!** Sud-americanii au făcut legea în prima etapă din grupele Ligii Campionilor

Armada Latina!** Sud-americanii au făcut legea în prima etapă din grupele Ligii Campionilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Spectacolul din Brazilia, Argentina și Uruguay s-a mutat pe stadioanele europene. Aproape jumătate din golurile marcate în primele două zile ale noului sezon de Liga Campionilor au fost marcate de fotbaliști din America Latină.

Barcelona a fost „executată” de legiunea braziliană a lui AC Milan, care a reușit să smulgă un punct pe „Camp Nou” grație reușitelor lui Pato și Thiago Silva. În schimb, marea rivală a catalanilor, Real Madrid, a fost salvată la Zagreb de un sud-american, Di Maria marcând unicul gol al victoriei de pe terenul lui Dinamo. Chelsea a deschis balul contra lui Leverkusen cu golul brazilianului David Ruiz, în vreme ce Marseille s-a impus pe terenul lui Olympiacos prin reușita argentinianului Lucho Gonzalez.

În Grupa G, APOEL a întors scorul meciului cu Zenit printr-o „dublă” braziliană semnată de Manduca și Ailton. În celălalt meci al grupei, la FC Porto – Șahtior, au marcat numai fotbaliști din Țara Cafelei! Luiz Adriano a deschis scorul pentru „mineri”, dar Hulk și Kleber au întors soarta meciului și au adus victoria lui Porto, echipă care s-a bazat pe nouă sud-americani în primul „11”. Edinson Cavani (Uruguay) a fost aproape de a aduce victoria lui Napoli în deplasarea de la Manchester City, în vreme ce Benfica a reușit o remiză contra lui Manchester United (1-1), după un gol marcat de paraguayanul Cardozo. În fine, Bayern s-a impus pe terenul lui Villarreal cu 2-0, iar brazilianul Rafinha a închis tabela de pe „El Madrigal”.

În Europa a devenit o obișnuință ca marile echipe să se bazeze pe sclipirile de geniu ale jucătorilor din America Latină, iar transferurile din vară confirmă acest lucru. Cele mai costisitoare achiziții din Premier League, Primera Division, Il Calcio și Ligue 1 au avut în prim-plan fotbaliști sud-americani.


„Deși nu sunt la fel de disciplinați tactic precum europenii, jucătorii din America Latină au abilități tehnice excepționale, care au rolul de a pune pe picior greșit adversarii. O echipă fără sud-americani este previzibilă, mecanică „, Luiz Felipe Scolari, fost selecționer al naționalelor Braziliei și Portugaliei


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Şumudică, descris uluitor de un fost jucător:
Şumudică, descris uluitor de un fost jucător: "E un nebun. Noi înţelegeam ce vrea să facă el"
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi concediați
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi…
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×