Căpitanul Mikel Arteta și atacantul Yaya Sanogo și-au adăugat numele pe lunga listă a jucătorilor accidentați ai echipei Arsenal Londra, după meciul cu Borussia Dortmund, scor 2-0, în etapa a V-a Grupei D a Ligii Campionilor, informează AFP.
Arteta, cu probleme la mușchiul gleznei stângi, a părăsit terenul în minutul 67 al partidei de la Londra, iar managerul Arsene Wenger crede că spaniolul va fi indisponibil mai multe săptămâni. Francezul Sanogo, accidentat la ischio-jambieri, a fost schimbat în minutul 79.
Pe lista jucătorilor cu probleme medicale la Arsenal se mai află mijlocașul Jack Wilshere și fundașul Mathieu Debuchy, ambii accidentați la gleznă, portarul polonez Wojciech Szczesny, accidentat la șold, atacantul Danny Welbeck și mijlocașul Mesut Ozil, ambii accidentați la genunchi.
În urma victoriei obținute, miercuri, în fața formației germane, Arsenal s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, înaintea ultimei etape a fazei grupelor.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER