„Aș vrea să jucăm în Ligă cu Celtic sau cu Anderlecht!”

Cu trei antrenamente pe zi, timișorenii se pregătesc intens de Ligă. Arman Karamyan este în asentimentul colegilor săi și spune că își dorește să joace în preliminariile Ligii Campionilor cu Celtic sau cu Anderlecht. 

"Trecem printr-o perioadă foarte normală de acumulări fizice și trebuie să muncim foarte mult, deoarece în Champions League, chiar și în faza preliminariilor, nu poți să faci față dacă nu ești pregătit perfect. Și fiindcă a venit vorba de Liga Campionilor, mi-aș dori să jucăm acolo cu Celtic sau Anderlecht. Celtic în mod special aș vrea, deoarece știu că în urmă cu aproape trei decenii scoțienii au fost eliminați la Timișoara și, poate, istoria se va repeta! În altă ordine de idei, vreau ca în campionatul viitor să aducem un trofeu la Timișoara, să se bucure toți fanii și întreg Banatul!", a spus armeanul pentru site-ul oficial al vicecampioanei

Mijlocașul vrea să rămână pe Bega împreună cu fratele său, Artiom, și spune că va discuta cu Marian Iancu termenii unei noi înțelegeriÎn Austria vom vorbi cu dl. Marian Iancu. Și eu, și Artiom ne dorim să rămânem. Ne simțim bine aici, lumea ne iubește și vrem să trecem un trofeu în palmaresul nostru!"

Publicat: 05 07. 2009, 15:51
Actualizat: 05 07. 2009, 16:26