Știm că italienii pun mare preț pe apărare și marile performanțe obținute de echipele din „Cizmă” au avut la bază defensive „de fier”, însă Giorgio Chiellini pare să ducă totul la un alt nivel.
O fază din partida Juventus – Monaco, scor 2-1, ce îl are în prim-plan pe fundașul de 33 de ani al torinezilor a devenit virală pe net, fiind elocventă pentru modul în care vede fotbalul omul cu 90 de selecții în naționala Italiei.
Bucuria unei respingeri, neprețuită
În minutul 42, la 1-0 pentru Juventus, Mendy a centrat periculos în fața porții lui Buffon, iar Chiellini a respins balonul în corner, din fața lui Falcao, într-o fază în care stoperul risca să-și dea autogol. Până aici nimic neobișnit, în condițiile în care vorbim despre unul dintre cei mai buni fundași din lume.
Modul în care Chiellini a reacționat după ce a respins balonul e ceea ce a atras atenția tuturor. Fundașul lui Juve a celebrat intervenția ca și cum ar fi înscris un gol decisiv, iar Buffon a intrat și el în „joc” și l-a felicitat (foto jos).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER