Asediul albilor! Real Madrid obține cea mai categorică victorie a sezonului, în Cehia. Învinge Viktoria Plzen cu 5-0 și preia șefia Grupei G. Cronica meciului

Real Madrid a făcut spectacol în Cehia. „Galacticii” și-au păstrat statutul în fața Viktoriei Plzen pe care o înving cu 5-0 și urcă pe primul loc în Grupa G.

Santiago Solari și-a făcut debutul în Liga Campionilor pe banca Realului. Partida din Cehia a fost abordată inedit de spaniol, cu multe nume noi în echipa de start. Isco, Modric și Asensio au privit startul de meci din postura de rezerve, iar în locul lor au  fost preferați, printre alții, Ceballos, Vazquez sau Reguilon. Entuziasmul puștilor s-a văzut în debutul partidei. Real a presat constant în primele 10 minute, cu o posesie incredibilă, de 80%. Pe fază defensivă însă, madrilenii au părut relaxați, iar acest lucru a fost la câțiva centimetri să-i coste. Plzen a avut prima mare ocazie. Mijlocașul Hrosovski a pătruns periculos în careu, l-a păcălit ușor pe Odriozola, a centrat puternic în fața porții, iar Nacho fost la un pas să-și marcheze în propria poartă. Balonul l-a izbit, dar transversala s-a „opus”.

Show marca Madrid… Real Madrid

Curajul cehilor i-a enervat  pe jucătorii Realului. După jumătatea primei reprize au apăsat pedala de accelerație, iar acest lucru s-a văzut imediat pe tabelă, cu 4 goluri în 20 de minute. Prima reușită a venit în urma unei faze atipice a lui Benzema. Francezul a luat o acțiune pe cont propriu, a fentat trei adversari și a marcat pentru 1-0 din interiorul careului. A doua reușită a venit imediat după reluarea jocului, în urma unui corner din partea stângă. Expertul Kross l-a angajat perfect pe Casemiro care, nemarcat, s-a înălțat și a reluat imparabil cu capul.

Benzema avea să-și treacă în cont dubla cu o lovitură de cap în minutul 37, după o recentrare din interiorul careului a lui Bale. Acesta din urmă avea să-și pună și el numele pe tabela de marcaj. Fundașul Reguilon a centrat din stânga, Benzema a prelungit pe spate, iar galezul a reluat din prima în plasa porții lui Hruska. Atacurile au continuat în valuri, dar fără urmări. Real Madrid a încheiat prima repriză cu un procentaj aproape perfect în privința șuturilor pe poartă. Cinci mingi cadrate, patru goluri.

Solari și-a trimis puștii în luptă în repriza secundă. I-a introdus pe Javier Sanchez și Junior Vinicius, iar aceștia nu au dezamăgit.  Au părut dezinvolți și au creat câteva faze spectaculoase, chiar dacă Realul a optat pentru un joc de posesie. Vinicius a contribuit decisiv la reușita din minutul 67. I-a pasat lui Kroos, care a lobat superb portarul și a mărit ecartul la 5 goluri. Aceasta avea să fie ultima reușită a unui meci ce le oferă fanilor Realului motive să spere că începutul slab de sezon a fost o simplă întâmplare.

Solari, al doilea Zidane?

Opțiunea Solari a fost oarecum surpinzătoare. S-a preferat un antrenor fără experiență, aflat deja în curtea Realului, așa cum s-a procedat și în cazul lui Zinedine Zidane. A fost, probabil, superstiția șefilor de a merge pentru a doua oară după un astfel de model. Începutul este unul promițător. Solari a adus un suflu nou, iar rezultatele sunt vizibile la câteva zile distanță de la numire. Realul a câștigat al treilea meci fără gol primit, iar jocul începe să promită. Rămâne de văzut cum se va exprima echipa la primul test important, în fața unei formații ce-i poate crea probleme. Duelul cu AS Roma din deplasare, din 27 noiembrie, poate oferi o imagine clară asupra capacităților lui Solari. Până atunci, mai e timp pentru închegarea relațiilor de joc, în confruntările din întrecerea internă.

Publicat: 07 11. 2018, 23:55
Actualizat: 08 11. 2018, 07:41