Așteaptă decizia UEFA: „Dacă vrea să meargă în grupe, trebuie să treacă de Vardar! Dar deocamdată, nu este adversara Stelei”

Steaua va juca împotriva campioanei Macedoniei, FK Vardar Skopje, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

Pentru a evolua în Liga Campionilor, Steaua așteaptă decizia Comisiei de Control și Disciplină a UEFA, care a deschis o procedură disciplinară după sentința ÎCCJ în dosarul „Valiza”. Campioana României riscă excluderea din competițiile europene ca urmare a cazului de corupție în care finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Emeric Ienei, fostul antrenor al Stelei, așteaptă mai întâi decizia UEFA pentru a vedea dacă echipa poate participa în sezonul acesta al cupelor europene.

„Deocamdată, nu este adversarul Stelei, doar dacă se califică Steaua va fi. Aceste țări din fosta Iugoslavie sunt foarte bune la sporturile de echipă. Steaua este puternică, iar dacă vrea să meargă în grupe, trebuie să treacă de această echipă.

S-ar putea ca antrenorul sau staff-ul să fi făcut o analiză după meciul pe care l-au jucat, care a fost destul de greu, și să fi decis să facă o recuperare și de aceea să fi anulat antrenamentul de azi. Jucătorului îi stă bine să se antreneze și să joace, dar sigur că au și emoții în așteptarea deciziei UEFA”, a spus Emeric Ienei la Dolce Sport.

Partidele din turul doi preliminar al Ligii Campionilor se vor disputa în două manșe, la 16-17 iulie, respectiv 23-24 iulie. Steaua joacă primul meci pe teren propriu.

Publicat: 24 06. 2013, 13:39
Actualizat: 24 06. 2013, 13:40