Atac de cinci stele! **CFR, misiune posibilă?
Bayern München, adversara lui CFR Cluj din Grupa E a Ligii
Campionilor, a ajuns până în finală ediția trecută, unde a fost
învinsă de Inter Milano.
CFR aduce în România una dintre cele mai mari echipe ale
Europei. De patru ori câștigătoare a Cupei Campionilor, echipa
germană ajunge mai mereu în fazele superioare, sezonul trecut
jucând chiar ultimul act. Antrenorul Van Gaal nu a făcut nicio
modificare în lot în această vară, Bayern fiind una dintre puținele
echipe care nu au cheltuit niciun cent pe transferuri. Și asta nu
din cauza lipsei banilor, ci pentru că olandezul este foarte
mulțumit de jucătorii săi.
Punctul forte al campioanei Germaniei este atacul. De obicei,
Bayern forțează din primul până în ultimul minut, indiferent de
scor, și de multe ori adversarii părăsesc terenul „cu sacul plin”.
Sporting Lisabona a fost una dintre „victime”, în sezonul 2009-2010
portughezii pierzând în optimi cu un halucinant 1-12! (0-5 acasă,
1-7 în deplasare).
Andrea
Mandorlini: „Ne putem califica”
Clujenii s-au aflat în plin antrenament în timpul tragerii la sorți
a grupelor, iar Iuliu Mureșan (foto) i-a anunțat pe jucători cu
privire la adversari. „Este o grupă bună, ne putem califica. Mă
bucur că vom juca la Roma, putem repeta performanța de acum doi
ani”, a spus antrenorul Mandorlini, completat imediat de șeful
Mureșan: „Nu contează câte puncte vom face atât timp cât ne vom
califica. Atacăm locul 2, dar nici 3 nu e de lepădat. Orice,
calificare să fie”. Prezent la Monaco pentru tragerea la sorți,
patronul Paszkany exulta de fericire că echipa favorită, Bayern
München, vine în Gruia.
Putea fi mult mai rău, dar e nevoie să abordăm fiecare meci
foarte concentrați pentru a merge mai departe. Sunt bucuros că am
fost scutiți de drumuri foarte lungi în Europa
Louis Van Gaal, antrenor Bayern München
Avem o grupă accesibilă, să fim sinceri. Ne putem califica.
Unde? În primăvară vom vedea dacă în CL sau EL
Andrea Mandorlini, antrenor CFR Cluj
CFR poate fi prima echipă din România care trece de grupele
Ligii. Unirea a făcut anul trecut opt puncte, dar eu vreau să facem
mai multe
Arpad Paszkany, patron CFR Cluj