Atmosferă incendiară pentru Marius Șumudică! Decizia care îi va aduce mai mulți spectatori la stadion

Campioana va juca miercuri, de la 20:30, partida retur din turul secund preliminar al Champions League, cu Lincoln Red Imps. Clujenii se așteaptă la o calificare fără emoții, după ce au câștigat cu 2-1 în Gibraltar.

Oficialii echipei clujene încearcă să aducă cât mai mulți spectatori la acest meci, iar pentru asta clubul va suporta o mare parte din costurile testului rapid antigen Covid-19.

Astfel, un test rapid va costa doar 25 de lei, pentru cei care se vor testa în spațiul amenajat la stadion, iar testarea va începe miercuri de la ora 10:00, pentru a se evita aglomerația.

Atmosferă incendiară pentru Marius Șumudică! Decizia care îi va aduce mai mulți spectatori 

Conform protocolului, la meci pot asista doar spectatorii care dovedesc că s-au vaccinat anti Covid-19 și au cel puțin 10 zile de la vaccin sau care au rezultatul unui test RT-PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore. În caz contrar, spectatorii trebuie să prezinte dovada că sunt negativi la infecția cu SARS-CoV-2, printr-un rezultat al unui test rapid antigen, nu mai vechi de 24 de ore, iar acesta se poate face la stadion.

Biletele pentru partida cu Lincoln au prețurile de 10 lei (peluză), 15 (Tribuna 2) și 20 de lei (Tribuna 1). Clujenii au avut doar 3500 de spectatori la partida cu FC U Craiova, din prima etapă a Ligii 1 și speră la mai mulți spectatori cu Lincoln.

Publicat: 27 07. 2021, 12:00
Actualizat: 27 07. 2021, 12:00