„Au fost perfecți!”

Gică Popescu a trăit finala UCL cu sufletul la gură. Fostul căpitan al Barcelonei a urmărit finala de la Roma dintr-o lojă de lux a stadionului „Olimpico“ și ne-a dezvăluit apoi cu ce impresii a rămas.

Felicitări, Gică, pentru fosta ta echipă!  Cum trec anii…
Da, așa este, mulțumesc… Sunt impresionat. Ai văzut ce spectacol a fost? Rar urmărești un așa meci.

Ți-a plăcut Barça?
Da, chiar a jucat foarte bine. Într-adevăr, Manchester a început mai bine, au dominat vreo zece minute, dar, apoi, Barcelona a fost peste englezi.

Prietenul tău, Guardiola?
O reușită excelentă pentru un antrenor aflat la început. Chiar merită toate felicitările.

Mai bună Barcelona de acum decât cea pe care o conduceai tu din postura de căpitan?
E greu de spus asta. Și atunci, și acum joacă un fotbal de mare calitate. Este adevărat că, odată cu trecerea anilor, și fotbalul s-a schimbat.

De azi revii în atmosfera de acasă, a Ligii I…
Nu-mi aduce aminte… O să‑mi schimb cip-ul, ce să fac…

 

2 ani a jucat Gică Popescu pentru FC Barcelona, câștigând Cupa Cupelor în calitate de căpitan al echipei catalane


"Barcelona de acum este una dintre cele mai spectaculoase echipe din istoria fotbalului. Dacă ar juca așa toate echipele din lume, fotbalul ar fi de trei ori mai iubit decât este acum",
Gică Popescu, fost internațional

Publicat: 29 05. 2009, 11:27
Actualizat: 29 05. 2009, 11:28