„Avem 55% șanse de calificare!** Nu vom juca la egal cu Șahtior!”

După rezultatul bun de la Donețk, optimismul domnește la Timișoara. Gheorghe Chivorchian spune că elevii lui Ovidiu Sabău nu vor juca la egal și speră ca tehnicianul "alb-violeților" să rezolvele problemele pe care echipa le-a avut în Ucraina.

"Ca să poți să învingi Donețk-ul trebuie să fii foarte bine așezat în teren, atât pe faza ofensivă, cât și pe cea defensivă. A încerca să joci la un egal foarte mic cu Șahtiorul e un risc foarte mare. Cu Donețk-ul trebuie să fii foarte atent.  Sabău nu are nicio problemă de lot. Miza nu mai e numai pe Bucur, e pe toată echipa. Am avut și multe minusuri la Donețk, minusuri care au dat ocazia să primim două goluri și pe care Sabău trebuie să le rezolve. Orice rezultat care ne califică este bun pentru noi. Când sorții ne-au adus cu Șahtiorul spuneam că noi avem 40% șanse de calificare. Acum, după rezultatul din tur, noi avem șanse 55% șanse de calificare, iar ei 45%. Trebuie însă ca acest plus să fie și pe teren", a spus Chivorchian la Sport.ro

 

Publicat: 03 08. 2009, 19:45
Actualizat: 03 08. 2009, 19:49