Cristian Balaj va arbitra un meci din etapa a IV-a a Ligii Campionilor, la 3 noiembrie, el fiind la a doua partidă pe care o va conduce în acest sezon, în cea mai importantă competiție rezervată cluburilor.
Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că prestațiile arbitrilor români au fost apreciate în meciurile internaționale. El a menționat că pe lângă Cristian Balaj, care va arbitra în etapa a IV-a a Ligii Campionilor, și Alexandru Tudor va conduce o partidă internațională, în Liga Europa.
„Alexandru Tudor și Alexandru Deaconu au obțint calificative excelente în meciurile din cupele europene. Eu și membrii Comisiei suntem foarte bucuroși pentru prestația lor. Forul internațional ne apreciază, iar Tudor și Balaj au mai primit două meciuri de arbitrat în cupele europene. Balaj va arbitra o partidă în Liga Campionilor, la 3 noiembrie, iar Tudor un meci în Liga Europa, la 21 sau 22 octombrie”, a spus Avram.
Arbitrul Cristian Balaj a mai condus, în acest sezon, partida dintre AC Milan și Auxerre, din prima etapă a Grupei G a Ligii Campionilor.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER