Bălan despre pariul lui Petrescu:** „Încercăm să învingem și să-i dăm peste nas!”
După ce Dan Petrescu, tehnicianul Unirii Urziceni, a declarat că
a făcut un pariu cu jucătorii săi referitor prestația acestora după
meciul din Scoția, cu Glasgow Rangers, Tibi Bălan, mijlocașul
formației ialomițene, i-a răspuns antrenorului său.
Bălan afirmă că nu a fost vorba despre un pariu în adevăratul sens
al cuvântului, ci Dan Petrescu a încercat doar să facă apel la
orgoliul fotbaliștilor săi.
„N-a fost vorba despre un pariu propriu-zis în care există
și o miză. Dan Petrescu a făcut apel la orgoliul nostru. Oricum,
încercăm să batem din nou pe Glasgow și să-i dăm peste
nas”, a declarat Tibi Bălan pentru EVZ.
Succesul de pe Ibrox Park a transformat-o pe Unirea în favorita
caselor de pariuri pentru meciul retur, fapt ce l-a luat prin
surprindere pe mijlocașul trupei ialomițene. Acesta speră ca
alături de colegii săi să respecte acest statut și să învingă și în
partida retur.
„Chiar suntem favoriți la casele de pariuri? Nu mă așteptam
la așa ceva. Înseamnă că am realizat câte ceva până acum și începem
să fim luați în seamă. Sper ca asta să ne ajute. Vrem să confirmăm
că ne merităm statutul de favoriți”, a afirmat
Bălan.
Tibi Bălan și-ar dori ca la meciul cu Glasgow suporterii să vină în
număr cât mai mare pentru a susține trupa lui Petrescu, iar fanii
steliști să uite pentru o seară de neînțelegerile pe care le au cu
conducerea clubului din Ghencea.
„Am înțeles că biletele se vând foarte bine. Ne-am dori să
evoluăm în fața unui stadion plin, care să ne și încurajeze. Sper
ca suporterii Stelei, care vor veni în Ghencea, să fie alături de
noi și să uite de războiul cu Gigi Becali”, a încheiat
Tibi Bălan.