Balon nou pentru Liga Campionilor

UEFA și Adidas vor prezenta, cu ocazia tragerii la sorți a grupelor Champions League, noua minge oficială a competiției. Noul balon, botezat Finale 8, creat de firma germană este asemănător cu cel folosit la EURO 2008, Europass, iar noua suprafață a acestuia va permite jucătorilor să aibă un mai bun control, indiferent de condițiile meteorologice.

Trebuie precizat, în context, că Europass nu prea a fost pe gustul portarilor, goal-keeperii participantelor la turneul final din Austria și Elveția plângându-se că obiectul prinde niște efecte foarte curioase. Finale 8 va îmbina culorile gri metalizat, verde și negru și va avea imprimate siglele Adidas și a ligii.

Noile mingi Finale 8 vor fi distribuite celor 32 de echipe calificate în grupele Ligii Campionilor imediat după tragerea la sorți de la Monte Carlo..

Din 1970 și până în prezent, Adidas a furnizat baloanele oficiale la cele mai importante competiții UEFA și FIFA. Începând cu anul 2001, finala UEFA Champions League se dispută cu mingi marca Adidas.

Publicat: 28 08. 2008, 14:18
Actualizat: 28 08. 2008, 14:23