Barça, în istoria Ligii: a mai egalat un record al Realului!** Galacticii se tem: motivul pentru care Messi e peste Ozil

Mircea Lucescu i-a dat o mână de ajutor lui Guardiola: Pep a
câștigat pentru prima dată în deplasare, în faza sferturilor sau
semifinalelor Ligii, de când a preluat Barcelona. Prin victoria de
la Donețk, Barcelona a mai egalat un record al marii rivale de la
Madrid: doar patru echipe în istoria Ligii s-au calificat de patru
ori consecutiv în semifinalele celei mai importante competiții
continentale. Galacticii au mai găsit un motiv de teamă înaintea
marelui meci de sâmbătă: Messi este un pasator mai eficient decât
Ozil, chiar dacă germanul are mai multe pase decisive pentru
Ronaldo și compania.

Barcelona și-a asigurat locul în semifinalele Ligii în ultimele
patru sezoane: Mai întâi a jucat în penultimul act cu Rijkaard la
conducere, atunci când a întâlnit Manchester în 2007-2008, a jucat
finala de la Roma în 2008-2009, a fost eliminată de Inter în
sezonul trecut, iar în acest an va întâlni cel mai probabil pe Real
Madrid.

Doar patru echipe au mai reușit această performanță: Real
Madrid (55/56, 56/57, 57/58, 58/59, 59/60), Inter (63/64, 64/65,
65/66, 66/67) și Juventus (95/96, 96/97, 97/98, 98/99), scriu cei
de la Marca.

Galacticii au încă un motiv de teamă înainte de El Clasico: Deși
Ozil are cele mai multe pase decisive din Primera, Messi are un
procent mai bun de pase transformate în gol, scriu spaniolii care
preiau o statistică a celor de la Geca Sport

Ozil: 97 de pase decisive, din care
doar 10 au fost transformate în gol (procent 10,3%)

Messi: 61 de pase decisive, din care 18 au fost transformate în gol
(procent 29,5%)

Publicat: 13 04. 2011, 10:13
Actualizat: 13 04. 2011, 10:18