Actuala ediție a Ligii Campionilor a ajuns în ultimul act. În marea finală de pe noul Wembley se vor întâlni performerele acestui sezon, din Spania, respectiv din Anglia.
Atât Barcelona, cât și Manchester United, au avut un parcurs perfect în acest sezon, iar partida de pe 28 mai se anunță a fi una foarte spectaculoasă.
Vă prezentăm în continuare câștigurile și decepțiile unor semifinale de la care se aștepta probabil mai mult.
Plusuri:
– Sir. Alex Ferguson și Pep Guardiola Doi dintre cei mai buni antrenori ai momentului, și-au dus echipele până în ultimul act al competiției. – Edwin van der Sar Portarul olandez, în vârstă de 41 de ani, își va încheia cariera de fotbalist, la Manchester United, jucând o ultimă finală a Ligii Campionilor. – Fanii neutri ai „sportului rege” Barcelona și Manchester United joacă un fotbal foarte atractiv, garantând un spectacol de excepție pe Wembley – Televiziunile Ambele cluburi au un număr impresionant de fani în întreaga lume, iar fotbalul practicat de „giganții” fotbalului european este plăcut de microbiștii de pretutindeni. – Fotbalul ofensiv Atât Barcelona, cât și Manchester United, practică un fotbal spectaculos, compartimentul ofensiv fiind un element cheie în tactica celor două echipe. – Stadionul Wembley Finala Ligii Campionilor va fi cel mai important eveniment găzduit de noua arena. Este destul de probabil ca United să fie avantajată puțin de faptul că va juca „în țară”.
Minusuri
– Jose Mourinho Dacă Real se califica în finală, portughezul și-ar fi păstrat supranumele de „Special One”. În condițiile date însă, Mourinho și-a pierdut mulți dintre simpatizanți, după ce jocul prestat de „galactici”, în semifinala cu Barcelona, a lăsat foarte mult de dorit. – Bundesliga Schalke a avut misiunea de a reprezenta campionatul german, dar se pare că Raul & co nu au putut face față tăvălugului englez din semifinală. – Lipsa de sportivitate Prima manșă a semifinalei dintre Barcelona și Real Madrid a avut numeroase momente în care violența și gesturile nesportive au pătat o ediție de „El Clasico” de la care mulți așteptau o demonstrație de fotbal modern și spectaculos. – Cristiano Ronaldo În ciuda încercărilor de a ieși în evidență, portughezul a arătat mai mult ca o vedetă frustrată, ce nu-și găsește locul pe teren. – Fotbalul defensiv Modelul implementat de Mourinho Realului nu a fost deloc plăcut ochiului, portughezul mizând pe o apărare aglomerată, un joc destructiv și contraatacuri rapide. Tactica nu a fost departe de a da roade, dar încă o dată, Barcelona și jocul său fantezist a arătat tuturor că cea mai bună apărare este atacul.
sursa: epltalk.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER