FC Barcelona a decis, joi, să depună un memoriu la UEFA împotriva tehnicianului formației Real Madrid, Jose Mourinho, la câteva ore după ce forul european a anunțat deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva portughezului pentru declarațiile de după meciul de miercuri.
„FC Barcelona îl reclamă pe Mourinho în fața Comisiei de Disciplină și Control a UEFA pentru declarațiile din cadrul conferinței de presă. Motivația plângerii se regăsește în dorința președintelui clubului, Sandro Rosell, de a apăra istoria și prestigiul clubului nostru, membrii grupării, antrenorii, jucătorii și conducătorii săi. Este inacceptabil ca cineva să poată pune la îndoială istoria noastră, titlurile noastre și chiar relația noastră cu UNICEF”, a declarat secretarul și purtătorul de cuvânt al clubului catalan, Jordi Freixa.
UEFA a anunțat, joi, deschiderea unei proceduri disciplinare care vizează „declarațiile neadecvate” ale antrenorului formației Real Madrid, Jose Mourinho, după meciul cu FC Barcelona, scor 0-2, din prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor.
Antrenorul formației Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat, în conferința de presă de după meciul de marți, că speră ca Josep Guardiola, antrenorul Barcelonei, să câștige într-o zi Liga Campionilor „curată”, „fără scandal”. „Nu i-am spus nimic arbitrului, nu știu de ce am fost eliminat. Am râs și i-am aplaudat decizia. Dacă le-aș spune lui și celor de la UEFA ceea ce cred, cariera mea s-ar încheia astăzi. De ce? De ce se întâmplă mereu la fel în semifinale cu echipele pe care le antrenez? Vorbim de o echipă fantastică a Barcelonei. Nu știu dacă este pentru UNICEF (sponsorul Barcei), nu știu dacă este vorba de puterea lui Villar la UEFA. Nu înțeleg. Bravo, este o echipă fantastică de fotbal. Această echipă nu are nevoie de ajutorul arbitrilor. Fotbalul trebuie să se joace după aceleași reguli pentru toată lumea. Am câștigat de două ori Liga Campionilor și am câștigat pe teren, cu FC Porto, un club dintr-o țară care în mod normal nu câștigă, și cu Inter Milano, care nu mai câștigase de 50 de ani. Guardiola este un antrenor fantastic, dar a câștigat Liga Campionilor (în 2009) pe care mie mi-ar fi fost rușine s-o câștig, cu scandalul contra celor de la Chelsea. Și dacă va câștiga și în acest an, va fi cu scandalul de pe Bernabeu. Sper că va câștiga într-o zi o Ligă a Campionilor curată, fără scandal”, a spus Mourinho.
Tehnicianul a mai spus că nu înțelege eliminarea lui Pepe la meciul cu FC Barcelona și a repetat în conferința de presă întrebarea: De ce?. „Vom merge la Barcelona cu tot orgoliul din lume, din respect pentru lumea noastră care este fotbalul. Chiar dacă uneori această lume mă dezgustă puțin. De ce nu ne lasă să jucăm contra lor? Nu înțeleg. Faci un sistem, dar arbitrul nu te lasă să-l folosești. De ce l-a eliminat pe Pepe?”, a mai spus Mourinho.
Echipa FC Barcelona a învins, miercuri, pe arena Santiago Bernabeu, cu scorul de 2-0, echipa Real Madrid, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor, ambele goluri ale meciului fiind marcate de Lionel Messi în minutele 76 și 86.
Din minutul 61, Real Madrid a evoluat cu un jucător mai puțin în urma eliminării lui Pepe. De asemenea, la faza din minutul 61 a fost trimis în tribună și antrenorul Jose Mourinho.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER