Bayern a pierdut tot! Bavaria, inundată de lacrimi!** „Am stat cu capul în pământ și am plâns” / „Chelsea n-a avut nicio șansă, dar… e incredibil! N-am nicio explicație… e dificil!”
Bayern Munchen și-a trecut numele în cărțile de istorie ale fotbalului, dar nu în sensul în care își doreau suporterii germani. Gruparea bavareză intră în statisticile UEFA Champions League ca fiind doar a doua echipă care dispută finala pe teren propriu și nu reușește să se impună. O astfel de „performanță” a mai fost reușită de AS Roma, care a pierdut finala de pe Olimpico în fața lui Liverpool, tot la penalty-uri.
Nemții nu-și revin după finalul incredibil de meci de pe Allianz Arena și nu găsesc cuvinte pentru a explica de ce trofeul nu este în vitrina lor.
„Nu pot să exprim în cuvinte…e dificil. Nu am nicio explicație de ce am pierdut acest joc. Chelsea nu a avut nicio șansă, noi le-am avut pe toate, dar…e incredibil. Am avut atât de multe ocazii, trebuia să le fructificăm și să închidem jocul. Nu am făcut-o și am pierdut”, a declarat Uli Hoeness, președintele lui Bayern, pentru Sky Sports.
Nici portarul marcator Manuel Neuer nu știe cum s-a ajuns la acest deznodământ. Goalkeeper-ul german a avut o evoluție bună în finală și chiar a transformat un penalty la loviturile de departajare, dar nu a fost de ajuns pentru ca Bayern să triumfe.
„A existat o singură echipă pe teren: noi. Am avut trei ocazii mari prin care puteam termina partida, dar nu au fost concretizate. Dezamăgirea este imensă. Dacă ați văzut jocul sunt sigur că niciun moment nu v-ați gândit că Chelsea va putea câștiga finala. Toți am stat cu capul în pământ în vestiar și am plâns. Nu am vorbit prea mult pentru că nu aveam ce să ne spunem”, a declarat și Neuer.
Bayern a pierdut tot
La fel ca și Leverkusen în 2002, Bayern Munchen a pierdut tot ce se putea în acest sezon. Borussia Dortmund a câștigat campionatul și Cupa, iar Chelsea s-a impus în finala Champions League. Singura veste cât de cât bună este că formația germană a încasat aproximativ 60 milioane de euro din acest sezon de Liga Campionilor, bani ce pot fi investiți în transferuri de marcă.