Antrenorul Jupp Heynckes și-a lăudat echipa, Bayern Munchen, pentru evoluția din meciul cu Olympique Marseille, scor 2-0, în Liga Campionilor, afirmând că fotbaliștii săi au jucat într-o manieră inteligentă, informează AFP.
„Cred că, în stadiul actual al competiției, este un succes. Am condus meciul în majoritatea timpului și victoria noastră este meritată, chiar dacă Marseille a avut o primă mare ocazie. Cele două goluri au fost foarte bine construite și sunt foarte fericit că Olici a făcut un meci foarte bun, marcând două goluri. Totodată, Olici a muncit mult pentru echipă și reprezintă un avantaj pentru acest final de sezon, în care ne așteaptă meciuri grele. Am nevoie de alternative și de jucători capabili să facă diferența. Echipa a jucat într-o manieră inteligentă„, a spus Heynckes.
El nu se așteaptă la vreo surpriză în meciul Real Madrid – Apoel Nicosia, după ce madrilenii s-au impus în tur cu 3-0. Astfel, că viitoarea adversară a celor de la Bayern, în semifinale, va fi cel mai probabil echipa antrenată de Jose Mourinho.
„Vom avea un adversar hiper-atractiv. Istoria meciurilor dintre Bayern și Real a avut mari episoade. Sper ca seria de rezultate bune să continue, chiar dacă este o semifinală în care ambele echipe au șansa lor. Va fi strâns și ne va trebui un pic de șansă. Echipa mea are sete de alte victorii„, a adăugat tehnicianul.
Echipa germană Bayern Munchen s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), formația franceză Olympique Marseille, în manșa secundă a sferturilor de finală ale competiției.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Olici, în minutele 13 și 37.
În tur, la Marsilia, Bayern a învins cu scorul de 2-0.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER