Bayern Munchen = Mercedes / Steaua = Logan
Steaua a fost făcută KO la München, iar după aspectul jocului, elevii lui Dorinel Munteanu se pot declara chiar mulțumiți că au încasat doar trei goluri marți-seară.
Numai norocul și intervențiile lui Zapata au făcut ca Toni și compania să nu marcheze de vreo două ori încă din primele zece minute, în condițiile în care vârful italian și-a trecut în cont patru ocazii clare de gol. În tot acest timp, reacția Stelei a fost inexistentă. Apărare pe două linii și o singură ieșire organizată spre poarta lui Rensing, încheiată cu o pasă greșită a lui Rădoi. „A fost umilitor pentru mine”, a mărturisit Tudorel Stoica, fostul căpitan al Stelei. „Mi-a fost frică să mă uit la o parte din joc”, a completat Emeric Ienei.
Ribery – Steaua 7-1
Pawel Golanski nu va uita ușor meciul de marți, fiind ridiculizat de șarjele lui Ribery. Bulevardul de pe partea dreaptă a defensivei steliste a amintit de coșmarul „Capel”, trăit în urmă cu un sezon într-o altă deplasare de Liga Campionilor, la Sevilla. Pe lângă faptul că a fost un excelent servant pentru colegii săi, Ribery și-a demonstrat tehnica prin cele șapte driblinguri reușite. Aceasta în condițiile în care toți jucătorii Stelei au adunat un singur dribling, prin Dayro Moreno. „A fost exact diferența dintre un Mercedes și un Logan”, a sintetizat Dumitru Dragomir.
„Festivalul armoniei. Klose și Ribery au vrăjit Steaua. Românii au pus probleme după un început în forță al gazdelor” – Cotidianul Stern
„Bayern dansează și intră în optimi. Klose, Toni și turbo-dribleurul Ribery au făcut magia. Zapata s-a opus cât a putut furiei bavareze” – Cotidianul TZ MÃœnchen
„Show impresionant al trupei lui Klinsmann. Un 3-0 furios împotriva unei echipe Steaua inerte. Pe partea stângă a fost Gaudi (n.r. – Ribery)” – Cotidianul Focus
„Jocul, prestația și scorul de la München au fost umilitoare pentru mine. Steaua a pierdut respectul adversarului” – Tudorel Stoica
„Steaua a pierdut fără drept de apel, dar nu cred că Dorinel are vreo vină. Valoric, asta e diferența dintre cele două echipe” – Victor Pițurcă
„Steaua se face de rușine în campionat și în Ligă. Nu mă confund cu actuala Steaua. Toți cei de acolo să-și dea demisia în masă” – Valeriu Răchită
„După primele 15 minute m-am convins că jocul se va disputa într-un singur sens. Trebuia să fie 4-0” – Dumitru Dragomir
„Sunt șocat, trebuie să recunoaștem diferența de valoare dintre cele două echipe. Trebuiau să intre cu zâmbetul pe buze pe teren și să joace fotbal” – Emeric Ienei
0 încercări de finalizare a avut Bogdan Stancu, în comparație cu 13 astfel de reușite ale cuplului Toni – Klose
1 o singură acțiune colectivă cu mai mult de două pase în jumătatea adversă au avut steliștii în primul sfert de oră
10 kilometri în plus de alergare au totalizat steliștii față de jucătorii germani, care au avut însă avantajul posesiei mingii
0 realizări tehnice au fost trecute în contul lui Ovidiu Petre, un jucător care ar trebui să lumineze jocul Stelei