„Bayern ne-a pus la punct foarte repede”
La finalul partidei de pe "Allianz Arena", câștigată de Bayern cu 3-0. Dorinel Munteanu, antrenorul Stelei, a recunoscut superioritatea echipei germane.
"Nu am mai jucat ca în prima repriză, deși și în a doua am avut ceva ocazii. Am pierdut pe greșeli personale. Am vorbit la pauză să rămânem concentrați, dar nu s-a putut. Am avut mari speranțe la acest joc, dar nu am mai rezistat a doua repriză, am făcut greșeli. Așteptăm ultimul joc cu încredere, e ultima șansă de a merge mai departe, dar acum ne gândim deja la meciul cu Urziceni, e mai greu. Bayern a speculat orice greșeală de-a noastră și ne-a pus la punct foarte repede. Noi avem o singură șansă, să câștigăm, Fiorentina poate să facă și egal", a declarat Dorinel.