Becali: „Mă doare sufletul că nu joacă Rădoi!”
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a comentat în direct la Sport.ro, șansele CFR-ului în fața Romei, în meciul de diseară de pe Stadio Olimpico
"E posibil orice și noi i-am bătut cu 3-1 și îi pot prinde într-o formă proastă" a spus Becali.
Latifundiarul a declarat că Steaua este o echipă foarte bună și că în meciul cu Bayern vom vedea adevărata față a echipei, chiar dacă:
"La Steaua nu e posibil orice, noi avem o echipă foarte bună la ora asta! Noi la Constanța nici nu am dat drumul la motoare. Va fi o altă determinare cu Bayern. Nu am trecut pe la jucători, poate mă duc astăzi, dar nu am ce să le zic. Până acum aveam o echipă mai slabă și mă mai duceam eu ca să îi ridic moral, să se dăruiască mai mult."
Becali a spus că singurul său regret este că Mirel Rădoi nu va putea juca, deși echipa avea nevoie de el mâine seară:
"Are și Rădoi o durere în suflet că a cam ratat meciurile din Ligă, aveam MARE, MARE nevoie de el în acest meci!"a spus dezămăgit Becali, la Sport.ro