Beckenbauer i-a refuzat lui Mutu cel mai tare transfer al carierei!** De ce nu a mai ajuns „Briliantul” la Bayern
Bayern Munchen este în acest moment echipa considerată a avea cel mai bun joc și cel mai puternic lot din lume, senzație accentuată și de modalitatea categorică în care a obținut calificarea în finala Ligii Campionilor, contra Barcelonei (7-0 la general).
Cu ani în urmă, un fotbalist român a fost la un pas de a-și trece și el în palmares o trecere pe la cel mai titrat club german. Este vorba despre Adrian Mutu, care a recunoscut că fusese contactat de directorul sportiv Karl-Heinz Rummenige, dar Beckenbauer a fost cel care l-a refuzat.
„În urmă cu câțiva ani, Bayern m-a dorit pentru un transfer, chiar am vorbit la telefon cu Karl-Heinz Rummenigge despre mutare, dar Franz Beckenbauer a fost cel care m-a refuzat. Era atunci, imediat după povestea cu Chelsea, și a considerat că venirea mea la Munchen ar strica imaginea clubului. Acum văd că nu mai au aceleași probleme legate de problemele cu justiția ale lui Uli Hoeness, dar probabil că nu m-au dorit la fel de mult”, a spus Mutu la DigiSport.
Refuzat de Bayern, Adrian Mutu a ajune în cele din urmă în Italia, la Juventus, echipă pentru care a evoluat timp de un an, între 2005 și 2006.