Formația Benfica Lisabona a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Pacos Ferreira, într-un meci din etapa a VII-a a campionatului Portugaliei, primul de după întâlnirea de la București cu Oțelul Galați, din grupele Ligii Campionilor.
Golurile echipei din Lisabona au fost marcate de Saviola ’22, ’44, Luisao ’65 și Nolito ’67. Pentru Pacos Ferreira a înscris Michel ’52 (penalti).
Benfica a evoluat în următoarea formulă: Artur – Maxi Pereira, Luisão, Garay, Emerson – Matic – Gaitán (Witsel ’74), Pablo Aimar, Bruno César (Nolito ’61) – Saviola (Rodrigo ’78), Cardozo
Formația Oțelul Galați a fost învinsă, marți, pe Arena Națională, cu scorul de 1-0, de echipa Benfica Lisabona, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei C a Ligii Campionilor. Cele două formații se vor mai întâlni la Lisabona, în 7 decembrie.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER