Jucătorii Unirii Urziceni spun că șansele de calficare în play-off-ul Champions League nu au scăzut, în ciuda rezultatului înregistrat în manșa tur (0-0). Atacantul Marius Bilașco spune că remiza este cu atât mai importantă în condițiile în care a fost obținută în inferioritate numerică și anunță că ialomițenii vor merge în Rusia pentru a realiza o mare surpriză.
„E dificil să joci în inferioritate numerică în fața unei echipe precum Zenit. Am reușit un rezultat bun, dar ne așteaptă un meci foarte dificil acolo. Avem probleme de efectiv, dar mergem cu speranță acolo.
Mi s-a părut că eliminarea a fost acordată cam ușor. Noi am încercat să facem un meci mare. Cât s-a jucat 11 la 11, meciul a fost echilibrat. Totul s-a rupt la cartonașul roșu. Meciurile de Champions League ne-au călit, dar aici e altceva. E un meci de calificare”, a declarat Marius Bilașco la finalul partidei.
„Avem în continuare șanse egale de calificare. E bine că nu am primit gol acasă și rămâne de văzut ce vom face în deplasare„, a declarat Sorin Frunză.
Și Petre Marin a apreciat că Unirea Urziceni a făcut un joc bun și s-a arătat încântat de atmosfera de pe stadion. „Ținând cont că am jucat mai mult de jumătate de partidă în zece oameni, cred că am făcut un meci bun și suntem mulțumiți de rezultat. Vom încerca să facem mai mult în retur și ne vom juca șansa până la capăt. Știm că Zenit va juca mult mai bine acolo, în fața propriilor suporteri, dar atât timp cât avem o șansă trebuie să credem în ea. Astăzi nu cred că Zenit a fost mai slabă decât ne așteptam, însă noi ne-am făcut treaba și ne-am luat măsuri pentru a reuși să-i închidem. A fost o atmosferă extraordinară, iar eu întotdeauna mă simt foarte bine în Ghencea„, a spus Petre Marin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER