Bookmakerii au decis cotele pentru FCSB – Maccabi Tel-Aviv

SURSĂ FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Marți, 23 iulie, ora 20:30, FCSB, campioana României, se va duela cu Maccabi Tel Aviv.

Află ce cote au decis bookmakerii pentru prima manșă a turului doi UEFA Champions League.

Bookmakerii au decis cotele pentru FCSB – Maccabi Tel-Aviv

După ce a umilit-o pe Virtus, scor 11-1 la general, FCSB o va întâlni pe Maccabi Tel Aviv în al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor.

Echipa lui Gigi Becali este ușor favorită la câștigarea meciului tur. În medie, campioana României a primit din partea caselor de pariuri o cotă de 2.35 pentru o victorie în fața israelienilor.

De partea cealaltă, Maccabi Tel Aviv a primit o cotă de 2.90 pentru un succes pe stadionul Steaua. Posibilitatea ca meciul să se termine la egalitate e reprezentată de cota 3.30.

Gigi Becali nu se teme de Maccabi Tel Aviv: „Normal ar fi să o scoatem. Este o echipă care trebuie eliminată”

Gigi Becali, patronul FCSB, este optimist înainte de dubla cu Maccabi Tel Aviv și spune că echipa sa ar trebui să se califice fără probleme în turul trei preliminar Champions League.

„Maccabi Tel Aviv nu e echipă rea, dar dacă luați lotul lor, 23 de milioane de euro, nu este peste noi. 23 e mai mare decât 30? Care este mai mare, 23 sau 33? Văd că cel mai valoros jucător al lor este 4 milioane (n.r. Felicio Milson, 24 de ani).

Să nu-mi mai spună mie (n.r. colaboratorii de la FCSB) că, vai, ce valoare are echipa. Ei își caută alibi dacă se întâmplă (n.r. să pierdem) și nu știu ce. Ca Dan Petrescu.

Dacă avem pretenții de Liga Campionilor, Maccabi este o echipă care trebuie eliminată, Nu am spus că o să fie simplu. Normal este să o scoatem. O să vedeți”, spunea Gigi Becali, la Digi Sport.

Estimăm sold-out. Să vedem acum câţi vor veni (n.r. suporteri Maccabi), pentru că şi asta a fost o problemă. Au spus «Daţi-ne câte bilete puteţi». Ok, vă dăm 10% din capacitatea stadionului, vă dăm 3000 de bilete, şi voi ne daţi 800 de bilete la meciul retur” , a declarat Meme Stoica, la Prima Sport.

Publicat: 22 07. 2024, 01:39
Actualizat: 22 07. 2024, 01:47