Unul dintre cei mai apreciați jucători ai Urziceniului, Pablo Brandan, s-a cam săturat de campionatul românesc. Valoarea arătată în Champions League îi dă dreptul să spere la un transfer spre o echipă din Occident.
Miracolul înfăptuit de Unirea Urziceni în grupele Ligii Campionilor a făcut, pur și simplu, „să explodeze” cota de piață a jucătorilor lui Dan Petrescu. În aceste condiții, este de așteptat ca la finalul acestui campionat, dacă vor rezista ofertelor din vacanța de iarnă, mai mulți ialomițeni să-și ia tălpășița spre țări cu fotbal mai bun și mai bine plătit. Primul care și-a exprimat cinstit dorința de a părăsi Urziceniul la finalul acestui ciclu este fundașul argentinian Pablo Brandan. Acesta a recunoscut că a venit în România pentru a juca bine o perioadă și pentru a prinde apoi un transfer bun. „Când am plecat, în 2007, de la Alaves, voiam să mă întorc în Argentina, dar Bogdan Mara îmi tot zicea să vin la el în țară, să joc un sezon-două și să plec apoi la o echipă mai bună”, a afirmat jucătorul. „Sunt la limită cu vârsta!”
Una din presiunile care apasă pe umerii lui Brandan ține de preferințele echipelor din Occident, care sunt cu ochii mai mult pe jucătorii tineri. „Am împlinit deja 26 de ani și sunt la limită cu vârsta. De la 27 de ani în sus un jucător nu mai este așa de atractiv pentru cluburile europene și aș vrea și eu să plec, pentru că ar fi ultimul pas mare în cariera mea. Acum, poate rămânem totuși împreună până în vară, mai ales dacă ne calificăm în optimile Ligii”, a afirmat Brandan, care mai are totuși un an și jumătate contract cu Urziceni. Sud-americanul a afirmat că a auzit de interesul unor cluburi din străinătate, dar că nu știe de vreo ofertă concretă. Venit la Urziceni cu mare strângere de inimă, Brandan crede că este posibil să se despartă de ialomițeni chiar în pauza de iarnă. Am acceptat cu rețineri să vin la Urziceni, dar m-am gândit că mi se va schimba și mie norocul. A ieșit superbine Pablo Brandan, jucător Urziceni
Am vorbit cu conducătorii Unirii și nu cred că-mi vor pune piedici, dacă va veni la iarnă o echipă din Occident cu o ofertă concretă pentru mine Pablo Brandan, jucător Urziceni
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER