Buffon, emoționat la revenirea în Italia + ce i-a promis Ancelotti pentru a semna cu Juventus

PSG va juca marți seară, 6 noiembrie, în deplasare, cu Napoli de la ora 22:00, iar poarta francezilor va fi apărată de italianul Gianluigi Buffon. Revenirea goalkeeper-ului în Peninsulă îi trezește amintiri plăcute fostului jucător al formației Juventus.

Sunt emoționat, dacă am continuat să joc și la 40 de ani este pentru a mai avea seri ca acestea, pentru că mă simt bine și sunt motivat. Nu e doar pentru a încerca să câștig Liga Campionilor„, a spus Gianluigi Buffon în conferința de presă susținută înaintea partidei cu Napoli, potrivit gazzetta.it.

Francezii vor juca returul pe stadionul San Paolo. Meciul tur, PSG – Napoli, s-a încheiat la egalitate, 2-2.

Cunosc bine San Paolo, este dificil să joci acolo împotriva unei echipe care are un sprinjin important din partea publicului. În primul meci m-a impresionat. Nu este o partidă decisivă, dar dacă vom câștiga va fi, cu siguranță, un lucru mare. Este important să nu pierdem pentru că apoi avem meciul de acasă cu Liverpool„, a mai spus Buffon, care are numai cuvinte de laudă la adresa tehnicianului Carlo Ancelotti:

„Anul trecut m-am temut că nu vom câștiga campionatul din cauza napoletanilor, care jucau impresionant. Acum, cu Ancelotti, mi se pare că joacă și mai bine și că gestionează mai bine meciurile. Carletto este o persoană specială, un om atipic. Reușește să câștige de 20 de ani. Are ceva ce restul nu au, vă spun este un antrenor de un nivel foarte mare.

La Juventus el m-a vrut, mi-a spus că va rămâne acolo și când eu am ajuns el a plecat, apoi, în anul următor a câștigat Liga Campionilor învingându-ne pe noi„.

 

Publicat: 06 11. 2018, 11:54
Actualizat: 06 11. 2018, 11:55