Bulgarii, dezarmați înainte de dubla cu Steaua. Presa sportivă de la Sofia deplânge soarta lui Ludogoreț: „Înfruntăm giganții”
- Dacă Steaua se poate declara nemulțumită de faptul că va întâlni Ludogoreț, inițial cap de serie, înainte de eliminarea Legiei Varșovia din competiție (detalii aici), campioana Bulgariei trece printr-o adevărată dramă. Presa de Sofia deplânge soarta formației din Razgrad.
Lugoreț avea așteptări mari după un sezon excelent în Europa League. Trupa la care evoluează Moți a fost marea revelație a competiției în stagiunea precedentă, ieșind fără probleme dintr-o grupă grea (victorii pe linie împotriva principalilor adversari la calificare – PSV și Dinamo Zagreb -), pentru ca în „16-imi” să elimine pe Lazio (4-3, la general).
În aceste condiții, bulgari erau pregătiți să treacă la următorul nivel și să justifice investițiile masive din ultima perioadă, dar soarta le-a jucat o festă. Echipa antrenată de Georgi Dermendzhiev a pierdut statutul de cap de serie și în față i-a ieșit Steaua, probabil cel mai greu adversar, dacă este să judecăm după reacțiile din presa de profil din Bulgaria.
„Tragerea la sorți s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru Ludogoreț. Formației din Razgrad i-a fost hărăzit să se confrunte cu giganții din România„, notează sportal.bg, care a găsit, totuși, și un motiv de optimism în amicalul din vară, când trupa de la Sud de Dunăre a făcut instrucție cu Steaua: „Chiar dacă românii reprezintă un nume în Europa, „Vulturii” nu ar trebui să se considere condamnați. În cadrul unui meci de pregătire disputat în iunie, Ludogoreț s-a impus cu 4-2. Mai mult decât atât, diferența ar fi putut fi mult mai mare, dacă nu ar fi fost ratate două penalty-uri„.
Steaua va juca primul meci pe teren propriu, iar returul va avea loc în Bulgaria. Partida de la București se va juca pe 19 august, în timp ce returul e o săptămână mai târziu, pe 26 august.