Cadou de la Dinamo
În urmă cu nici două luni, Ovidiu Sabău venea la București să semneze cu Dinamo. Primise inclusiv un fular alb-roșu, dar a declinat în "minutul 90" oferta, pentru ca după două săptămâni să semneze cu Timișoara.
"Dinamo e un subiect șters. Deocamdată. Va veni poate într-o zi, un moment în care voi vorbi despre ce s-a întâmplat. Dar nu acum", spune Sabău. Și totuși, de ce a refuzat Dinamo? Singura explicație majoră vehiculată este intervenția "clanului" Becali. Victor și Geovanni pretind că și-au spus doar părerea, și probabil că doar asta au și făcut. Dar părerea lor, așa cum au spus-o, contează. "Ne-a băgat mâna în buzunar!", strigă impresarii amintind de transferul lui Sepsi, la care au fost săriți. "Sabău a omorât un om cu mașina", a fost altă "invitație" de a veni la Dinamo marca Becali. Revenind la fotbal însă a mai fost o acuză. "Ce a făcut Sabău la Bistrița? Badea de exemplu a promovat echipa și l-a descoperit pe Tănase", a spus Giovanni.
"La Bistrița am adus cinci milioane de euro"
Răspunde chiar Sabău. "Pe Sepsi l-am adus la o selecție când antrenam la Mediaș. Pe Mureșan l-am văzut la un amical la Copșa Mică. L-am urmărit pe la meciurile de Divizia C, la Târnăveni, la Reghin, la Sovata. Mergeam cu mașina. 700.000 de euro plus doi jucători a dat până la urmă CFR Cluj la Bistrița pentru el. Tătărușanu a venit într-un cantonament. Juca la Juventus Colentina. L-am băgat 20 de minute, pe finalul unui meci. Extraordinar! I-am zis imediat președintelui: >. Pe aceșit jucători și alți câțiva, Bistrița a luat peste 5 milioane de euro", explică Sabău. E recomandarea lui pentru postul de la Timișoara. Dar nu singura. Cel puțin alte două părți i-au pus o vorbă bună.
Olăroiu: "E singurul care mi-a pus probleme"
Surprinzător poate, una din ele este chiar din interiorul clubului Dinamo! Cealaltă este Cosmin Olăroiu. Încă apropiat de timișoreni, acesta le-a transmis bănățenilor: "Sabău e singurul antrenor care mi-a pus cu adevărat probleme!". Sabău n-a mai putut să refuze oferta lui Iancu: "Se crease o opinie conform căreia Sabău se ferește să accepte o mare provocare. Refuzasem Dinamo, mai avusesem și alte oferte, mi-am spus că Timișoara nu se mai poate refuza".
A gândit și a lucrat direct primul 11
Ce-a făcut Sabău până acum la Timișoara? E devreme încă pentru a da verdicte, dar există câteva secrete care au dus la rezultatul fantastic cu Șahtior. Antrenorul și-a făcut bine lecțiile încă din cantonament. A gândit de la început o echipă și a lucrat-o direct doar pe aceea. Primul unsprezece este clar de multă vreme. Ba mai mult, a pregătit și a doua echipă de "titulari", pe care a și folosit-o în prima etapă. Asta l-a ajutat să nu mai piardă vremea cu "căutări", ci să folosească timpul pentru a "omogeniza" noua echipă, pentru că a avut schimbări în ea: l-a readus pe Bonfim fundaș dreapta, l-a titularizat pe Nibombe, l-a pus pe Artiom Karamyan fundaș stânga, l-a introdus în sistem pe Bourceanu, l-a "cuplat" pe Parks cu Bucur. Noua ordine i-a deranjat pe cei care au rămas rezerve, dar Sabău a demonstrat în prima etapă că există șanse și pentru ei: "Dacă ai 23-24 de jucători de aceeași valoare, poți să faci două echipe. Trebuie să îi conving că echipa stă în toți. Acum au jucat unii în care eu am crezut, dar s-ar putea să apară alții".
Nu s-a speriat nici de Alexa
În al doilea rând, l-a ajutat enorm modestia proverbială. Este exact ce avea nevoie pentru un meci cu un rival ca Șahtior. Un adversar mult mai puternic poate fi învins dacă e tratat cum trebuie. Iar asta a reușit evident Sabău. A folosit tot ce avea mai bun și a speculat fiecare greșeală a echipei antrenorului pe care îl cunoaște atât de bine, Mircea Lucescu. Mergând mai departe, deși pare blajin, Sabău s-a impus extraordinar. Îți trebuie curaj să-l tratezi spre exemplu pe Alexa cum a făcut-o Sabău la returul cu Șahtior. Căitanul e și protejatul patronului și liderul grupului. Dar când antrenorul a văzut că e în pericol să ia un roșu, a decis să-l scoată fără ezitare. Alexa s-a enervat rău, dar apoi a recunoscut: "Regret gestul meu. Mi-am dat seama abia apoi că Mister avea dreptate, riscam să fiu eliminat. Îl respect pe domnul Sabău și niciodată nu aș avea ceva împotriva lui". Această trasare a limitelor îl va ajuta mult pe antrenor să se impună.
La 1 noaptea în cantonament!
Greul însă abia începe. Sabău știe că e mai greu să rămâi în vârf, decât să ajungi acolo. Mai ales că a recunoscut că în returul cu Șahtior a fost nevoit să joce și cu "șase fundași, doi închizători și doi atacanți". "Va fi foarte greu să-i aduc la același nivel de concentrare, de umilință, de modestie. Dacă nu ești obișnuit, sunt oscilații. Ei pot fi poate prea încrezători, poate mai puțin concentrați". Pentru asta a și "bătut cu pumnul în masă": jucătorii au intrat în cantonament la 1 noaptea după meciul cu Șahtior, urmează deplasarea la Iași.
Am avut avantajul că-l cunosc foarte bine ca antrenor pe Mircea Lucescu, în vreme ce dumnealui pe mine, tot ca antrenor, prea puțin
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Timișoara
S-ar greși dacă s-ar spune că antrenorii care au fost pe bancă înaintea lui Sabău sunt lipsiți de merite. Sabău a realizat această calificare pe banca Timișoarei, nu la BistrițaÂ
Nicolae Badea, președinte CA Dinamo
M-am întristat pentru nea Mircea, dar m-am bucurat că România a acumulat puncte. Nu discut de Sabău, noi îl avem pe Bonetti.
Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
Litigiu cu Balint
Balint avea o înțelegere amiabilă pentru rezilierea contractului, dar oficialii nu au respectat-o până acum. Antrenorul renunțase la prime restante de aproximativ 40.000 de euro și a cerut doar achitarea salariului restant, tot cam 40.000. Șefii clubului au acceptat. Dar termenul a trecut, iar Balint a depus memoriu la Comisia pentru Soluționarea Litigiilor. De ce? "Acum nici nu mai îmi răspund la telefon. N-aș fi vrut să se ajungă aici, n-aș fi vrut să mai fie un litigiu. Am hârtia semnată de ei, am făcut exact cum au vrut. M-a dezamăgit total, mi-am pierdut respectul față de ei", spune Balint. Marian Iancu a refuzat să comenteze subiectul, deși ProSport a încercat în mod repetat să-l contacteze.
Â