Calculatorul a decis că FCSB își va încheia parcursul în Champions League în returul cu Maccabi Tel-Aviv.
A doua manșă a „dublei” dintre campioana României și a Israelului se va disputa miercuri, de la ora 21:00, pe Bozsik Arena, din Budapesta.
FCSB și Maccabi Tel-Aviv se vor întâlni, miercuri, la Budapesta, pentru a își disputa calificarea în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Potrivit site-ului de statistică Football Rankings, elevii lui Elias Charalambous ar avea numai 19% șanse să acceadă în următoarea rundă, în timp ce campioana Israelului este favorită incontestabilă, cu un procent de 81% șanse de calificare.
Pentru a reuși calificarea în următorul tur, FCSB trebuie să se impună, indiferent de modalitate. Astfel, campioana României este obligată să câștige în timpul regulamentar, de 90 de minute, după reprizele de prelungiri sau după loviturile de departajare.
🔷 All 14 ties in the Champions League – QR2 will be completed this week! 🔶 11/14 teams are given more than a 90% chance to reach the Champions League – QR3. pic.twitter.com/oyffvv37C5 — Football Rankings (@FootRankings) July 29, 2024
🔷 All 14 ties in the Champions League – QR2 will be completed this week!
🔶 11/14 teams are given more than a 90% chance to reach the Champions League – QR3. pic.twitter.com/oyffvv37C5
— Football Rankings (@FootRankings) July 29, 2024
Gigi Becali are încredere că FCSB se va califica în următoarea rundă preliminară a Ligii Campionilor. Latifundiarul din Pipera a subliniat că Maccabi Tel-Aviv nu este o echipă care să creeze adevărate probleme pentru campioana României, iar jucătorii lui Elias Charalambous vor începe încrezători partida de pe Bozsik Arena.
„Nu mă așteptam așa. Nu știam echipa asta. Toată lumea zicea că e o echipă extraordinară. Eu am trăit meciul la fel ca cel cu Universitatea Cluj, care a fost mai periculoasă. Nu am avut emoții. Am făcut o greșeală și s-a luat gol. Am jucat la o singură poartă. La jumătatea primei reprize am recuperat și am venit peste ei.
Nu mai este 50% – 50%. Eu cred că suntem mai valoroși. Factorul principal e că le am luat pulsul, avem mai mult curaj. Avem prima șansă noi. Ne poate scoate dacă Dumnezeu e împotriva noastră.
Nu mă refer la pulsul că am jucat un meci. Mă refer la pulsul că am intrat cu o anumită teamă. Acum jucătorii și-au dat seama. Curajul. La asta mă refer. Am fost o echipă care are valoare și am jucat în jumătatea lor”, a spus Gigi Becali, potrivit Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER