„Când eram tânăr uram chestia asta…” Buffon, definiția unui caracter imens! Legenda lui Juve a explicat de ce a făcut schimb de tricouri cu Mbappe după meciul de la Monaco

Gianluigi Buffon se pregătește de a treia finală Champions League din carieră, după ce Juventus a trecut de AS Monaco, în deplasare, scor 2-0 și și-a asigurat în mare măsură calificarea înainte de meciul retur, de la Torino.

Deja legendarul portar italian a jucat meciul 100 din carieră în Champions League în fața monegascilor, însă la final a decis să nu păstreze tricoul purtat la această bornă importantă și să-l schimbe cu cel al noului puști-minune al fotbalului, francezul Kylian Mbappé.

Iar, ulterior, Buffon a explicat și de ce a vrut să facă schimb cu tânărul atacant.

„Am făcut schimb de tricouri cu Mbappe pentru că atunci când eram tânăr nimeni nu voia să facă schimb cu mine! Uram aceast lucru!„, Gianluigi Buffon, portar Juventus.

În vârstă de doar 18 ani, Mbappe a luat prin surprindere lumea fotbalului, cu prestații spectaculoase în Liga Campionilor, iar marile cluburi ale Europei sunt deja gata să arunce sume uriașe pentru a-și asigura semnătura atacantului.
 

Publicat: 07 05. 2017, 10:21
Actualizat: 07 05. 2017, 10:37