Când școala formează genii! Jucători „educați” de Academia Ajax ce au atras invidia „diavolului”

Ajax Amsterdam – AC Milan este fără îndoială unul dintre
„clasicele” Champions League. Chiar dacă în ultimele sezoane
„lăncierii” nu s-au mai ridicat la forma care i-a consacrat,
tradiția celor două echipe păstrează confruntarea dintre din Ajax
și AC Milan la statutul de derby.

Dovadă stau vitrinele cu trofee ale celor doi titani ai fotbalului
european; patru cupe are Ajax în cea mai importantă competiție
intercluburi, în timp ce „diavolii” milanezi au acumulat șapte
astfel de trofee. Dacă perioada de grație a olandezilor a luat
sfârșit o dată cu apusul generației de excepție a lui Cruyff, cu un
singur insert de performanță în 1995 când Ajax a învins în finală
chiar pe AC Milan, italienii au continuat să acumuleze medalii și
în noul format al UEFA Champions League.

Secretul? „Diavolii” și-au pigmenat echipa cu cei mai buni jucători
formați de Ajax. În finala sezonului 1989-1989, contra Stelei, AC
Milan a învins cu 4-0 grație „dublelor” lui Gullit și Van Basten. E
drept, doar Van Basten a fost lansat în fotbalul mare de Ajax. În
stagiunea imediat următoare, Rijkaard a fost cel care a adus
victoria în finala cu Benfica. În 2002-2003, Milan îl avea în
echipă pe Seedorf, fotbalist ce avea să rateze un penalty în
ultimul act cu Juventus.

Fotbaliști formați de
Ajax ce au atras atenția „diavolului”:

1. Frank
Rijkaard

După 206 de meciuri pentru Ajax și 46 de goluri marcate și un sezon
petrecut la Sporting și Real Zaragoza, Rijkaard avea să ajungă la
Milan, acolo unde alături de Gullit și van Basten avea să formeze
celebrul trident al milanezilor de la finalul anilor ’80, începtul
anilor ’90. La Milan a jucat 142 de meciuri și a înscris 16
goluri.

2.
Winston Bogarde

Fundașul olandez a cunoscut conscrarea în tricoul celor de la Ajax,
iar în 1997 a fost acontat rapid de AC Milan. Bogarde nu s-a
adaptat prea bine însă în tricoul roșu-negru și după doar un sezon
părăsea Milano, cu destinația Barcelona.

3.
Patrick Kluivert

La 18 ani câștiga alături de Ajax trofeul UEFA Champions League, în
1995, într-o finală chiar contra Milanului. După 70 de meciuri
pentru olandezi, Kluivert pleca în Italia, dar după doar un sezon
(1997-1998), perioadă în care a jucat 27 de meciuri și a înscris 6,
se transfera la Barcelona.

4. Marco
van Basten

Unul dintre fotbaliștii emblematici pentru ambele cluburi, Ajax și
Milan fiind de altfel și singurele formații pentru care a evoluat
fostul selecționer al Olandei. Pentru Ajax a bifat 133 de meciuri,
înscriind 128 de goluri, în timp ce pentru AC Milan a jucat în 147
de partide și a marcat 90 de goluri.

5. Edgar
Davids

În sezonul ulterior câștigării trofeului UEFA Champions League de
către Ajax, Davids era transferat de AC Milan, dar mijlocașul
olandez avea să-și găsească locul la o altă mare echipă din
peninsulă. La AC Milan a jucat doar 19 meciuri și a înscris 2
goluri.

6.
Clarence Seedorf

Seedorf era de asemenea component al echipei ce reușea să câștige
în 1995 trofeul suprem și era transferat la finalul acelui sezon în
Italia. Nu la Milan, ci la Sampdoria. Abia în 2002, mijlocașul a
ajuns în tabăra „Diavolilor”, perioadă în care a jucat în 252 de
meciuri și a marcat 41 de goluri. Are în palmares două distincții
în Champions League, alături de AC Milan.

7. Zlatan
Ibrahimovic

Lansat în fotbalul mare de Ajax Amsterdam, suedezul a trecut mai
întâi pe la marile rivale Juventus și Inter Milano până să ajungă
la AC Milan. Transferat în acest sezon de „diavoli”, Ibrahimovic
pare să nu fi uitat fotbalul învățat la Academia „lăncierilor”,
Ibra aducând de unul singur victoria celor de la Milan în primul
meci din grupe contra lui Auxerre.

8.
Michael Reiziger

Reiziger avea în palmares, în momentul plecării de la Ajax, un
trofeu UEFA Champions League, dar nici el nu și-a găsit liniștea la
Milano. După doar 10 meciuri jucate într-un sezon pentru Milan,
Reiziger se transfera la Barcelona.

9. Klass
Jan Huntelaar

Huntelaar este un caz particular. A fost pentru prima oară
legitimat de PSV, echipă pentru care a jucat doar un meci în două
sezoane, apoi a impresionat în Eredivise la Heerenveen, dar
succesul internațional l-a dobândit alături de Ajax. La AC Milan a
ajuns în 2009, iar după un sezon a părăsit gruparea milaneză având
un 7 goluri marcate în 25 de meciuri.

Ajax și AC Milan s-au întâlnit până acum în meci
direct în 10 rânduri și doar un meci s-a încheiat nedecis. În 5
meciuri au învins italienii, iar în patru confruntări câștig de
cauză au avut olandezii. Primul meci dintre cele două a fost chiar
o finală de Cupa Campionilor Europeni: în sezonul 1968-1969, Milan
a câștigat cu 4-1.

Publicat: 28 09. 2010, 11:26
Actualizat: 28 09. 2010, 15:25