Carlo Ancelotti a surprins pe toată lumea cu decizia de a nu-l titulariza pe Antonio Rudiger în meciul Manchester City – Real Madrid, din returul semifinalei de Liga Campionilor.
Fundașul central german a avut o prestație de vis în meciul tur de pe Santiago Bernabeu, terminat la egalitate, scor 1-1. El l-a marcat excelent pe Erling Haaland, care aproape că „nu a mișcat”.
În acest context, coroborat cu revenirea lui Eder Militao, mai toată lumea se aștepta ca David Alaba să fie trecut în flancul stâng al apărării, acolo unde în tur a jucat, foarte bine, Eduardo Camavinga, iar cuplul de fundași centrali să fie format din Rudiger și Militao.
Doar că Ancelotti nu a gândit meciul de pe Etihad Stadium în această cheie. El a preferat să joace tot cu Eduardo Camavinga în poziția de fundaș stânga, în vreme ce Eder Militao și Alaba au fost aleși ca fundași centrali, iar Rudiger a fost lăsat pe banca de rezervă, decizie care l-a uimit pe Meme Stoica, managerul general de la FCSB.
City este favorită, da. Mai ales că în ultima perioadă a ieșit la rampă și Gundogan. El părea în umbra lui Silva, De Bruyne sau Haaland. Nu joacă Rudiger? Senzațional! Fantastic, eu chiar nu mă așteptam la asta. Mă așteptam să joace Alaba în stânga. Rudiger l-a făcut pe Haaland să atingă minge de 7 ori, l-a năucit la cum îl marca”, a spus Meme Stoica, la Orange Sport.
City este favorită, da. Mai ales că în ultima perioadă a ieșit la rampă și Gundogan. El părea în umbra lui Silva, De Bruyne sau Haaland.
Nu joacă Rudiger? Senzațional! Fantastic, eu chiar nu mă așteptam la asta. Mă așteptam să joace Alaba în stânga.
Rudiger l-a făcut pe Haaland să atingă minge de 7 ori, l-a năucit la cum îl marca”, a spus Meme Stoica, la Orange Sport.
Oficialul vicecampioanei României a fost completat și de Basarab Panduru, fost internațional român, prezent de asemenea în studio:
Ți-a ieșit atât de bine cu Alaba – Rudiger, de ce ai schimba? M-a mirat când am văzut. Și în momentul în care Haaland scapa pe stânga, a fost blocat de Alaba. Nu i-au dat nicio șansă lui Haaland în tur. Acasă, Haaland e o bestie, o mașină de goluri”.
Manchester City (3-2-4-1): Ederson- Walker, Ruben Dias, Akanji- Stones, Rodri- Bernardo Silva, De Bruyne, Gundogan, Grealish- Haaland Rezerve: Ortega, Carson, Phillips, Laporte, Alvarez, Sergio Gomez, Mahrez, Foden, Palmer, Lewis Antrenor: Pep Guardiola
Real Madrid (4-3-3): Courtois- Carvajal, Eder Militao, Alaba, Camavinga- Valverde, Kroos, Modric- Rodrygo, Benzema, Vinicius Junior Rezerve: Lunin, Vallejo, Nacho, Hazard, Asensio, Odriozola, Lucas Vazquez, Tchouameni, Ceballos, Rudiger, Mendy, Mariano Diaz Antrenor: Carlo Ancelotti
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER