Carlo Ancelotti a prefațat întâlnirea cu Real Madrid din cadrul sferturilor de finală din Uefa Champions League, care se va disputa miercuri seara, de la ora 21:45, pe Allianz Arena.
Partida împotriva „galacticilor” are o încărcătură emoțională aparte pentru Ancelotti, care a fost antrenor la Real Madrid timp de două sezoane.”Cunosc foarte bine potențialul lui Sergio Ramos, dar suntem concentrați pe puterile noastre. Vom da totul pe teren. Va fi un meci deosebit pentru mine, deoarece țin foarte mult la Real Madrid, la jucători, staff-ul tehnic…Este o partidă specială pentru mine și cred că va fi un joc foarte bun„.
Legat de starea lui Lewandowski, antrenorul italian a precizat că starea acestuia este încă incertă.”S-a antrenat astăzi 20 de minute deoarece are o problemă la umăr. S-a simțit mai bine, dar o să fie consultat din nou mâine și dacă nu îl va durea, va juca, dacă îl va durea, nu va juca. Nu pot să dau un procentaj al opțiunilor, astăzi a trebuit să controlăm ceea ce s-a întâmplat, dar nu se știe dacă mâine se va simți mai bine. Strategia noastră nu se va schimba, putem fi puternici și fără Lewandowski„.
Despre tripleta BBC:”Am urmărit multe partide de-ale Realului și cred că știu destul de bine tripleta BBC. Cred că Real Madrid va câștiga campionatul în Spania și că pot face acest lucru la fel de bine cu BBC, cât și fără BBC. Să îi ai pe Bale, Cristiano și Benzema în echipă nu este o problemă și cred că Zidane este de aceeași părere„.
Întrebat dacă este un avantaj faptul că îi cunoaște atât de bine pe cei de la Real Madrid, Ancelotti a susținut că nu este nici un avantaj, nici un dezavantaj.”Nu sunt sigur de formația pe care o va alinia Zizou în teren, de asta mă voi preocupa de echipa mea. Cheia stă în cum jucăm noi, în cine se va impune„.
Cu BBC în teren sau nu? Ancelotti i-a distribuit pe cei trei jucători în afara terenului.”Prefer ca tripleta BBC să nu fie pe teren, Cristiano să fie pe bancă, Benzema în tribune și Bale să se uite la meci de acasă„.
Articol scris de Emma Bârsan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER