Mijlocașul Michael Carrick s-a declarat încântat de faptul că Manchester United a obținut trei puncte în partida cu Oțelul Galați, din Liga Campionilor, menționând că, deși suporterii se așteptau ca ei să înscrie multe goluri, meciul a fost unul greu, informează site-ul oficial al grupării engleze.
„A fost greu. În unele momente a fost bine, în altele nu. Ne așteptam la un meci greu. Oamenii se așteptau ca noi să venim aici și să înscriem multe goluri și să avem o noapte ușoară, însă noi știam că nu va fi atât de ușor. Trebuia să avem răbdare și în final am reușit. Suntem încântați de cele trei puncte obținute. Aveam nevoie de această victorie, pe care o așteptam de mult. Sperăm să continuăm tot așa”, a spus Carrick, care a fost declarat jucătorul meciului.
Referitor la eliminarea lui Nemanja Vidici, din minutul 66, Carrick a precizat că a fost o decizie cam dură: „A fost o eliminare ciudată, deci suntem dezamăgiți. Lucrurile s-au precipitat la un moment dat și sunt mulțumit că am reușit să blochez un șut care s-ar fi putut transforma în gol”.
La rândul său, fundașul Chris Smalling s-a arătat încrezător în obținerea unor rezultate bune în Liga Campionilor, după victoria cu Oțelul Galați, prima pentru echipa engleză în grupa C a Ligii Campionilor.
„A fost un meci greu. Ne-am gândit că se vor apăra foarte bine și chiar asta au făcut. Știam că trebuie să avem răbdare. Nu au fost foarte multe ocazii de a înscrie în prima repriză, însă am continuat să punem presiune și am câștigat. Wayne Rooney a jucat excelent. El și Chicharito au cauzat probleme și ținând cont de faptul că jucătorii de la Galați adunau din ce în ce mai multe cartonașe galbene, era inevitabil ca noi să ajungem cât mai aproape de poartă”, a spus jucătorul.
Referitor la eliminarea lui Vidici, Chris Smalling a precizat: „Am văzut faza, nu mă așteptam la un cartonaș roșu. Uneori, arbitrii sunt mai duri în Europa, însă trebuie să mai urmăresc faza a dată pentru a vedea mai bine. În primele cinci minute după eliminare, ne-a fost greu, însă apoi ne-am calmat și am preluat controlul balonului din nou”.
Site-ul oficial al grupării menționează că Manchester United a „îndurat” o noapte grea în Liga Campionilor, având nevoie de două penaltiuri transformate de Wayne Rooney pentru a învinge o echipă Oțelul Galați așa cum nu și-o închipuia și jucând 25 de minute cu un fotbalist mai puțin, după eliminarea controversată a lui Vidici.
„Atât primul gol al lui Rooney, cât și eliminarea au venit după o oră, când englezii au reușit să urce mai mult, după o primă repriză neinspirată pe o impresionantă Arenă Națională. Nici în partea a doua nu a existat o îmbunătățire considerabilă, însă campionii au făcut exact cât era necesar pentru a obține o primă victorie în grupa C a Ligii Campionilor”, scrie sursa citată.
Campioana României, Oțelul Galați, a înregistrat a treia înfrângere în Liga Campionilor, din tot atâtea meciuri disputate, după ce a fost învinsă, marți, pe Arena Națională, scor 2-0, de Manchester United, în etapa a treia a grupei C. Golurile au fost marcate de Rooney ’64, ’90+2 (ambele penalti).
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER