Casillas, unul dintre titanii UEFA Champions League! Iker a jucat împotriva lui Juventus meciul cu numărul 150 în Liga Campionilor

Casillas este fără îndoială unul dintre cei mai importanți jucători ai istoriei recente a fotbalului și a devenit una dintre figurile emblematice ale Realului. În meciul retur cu Juventus din semifinalele UEFA Champions League, portarul spaniol în vârstă de 33 de ani bifează partida cu numărul 150 în cea mai importantă competiției intercluburi din lume. În manșa secundă cu Bayern, Xavi – mijlocașul Barcelonei – a ajuns și el la această bornă.

Casillas a jucat toată cariera în tricoul Realului, evoluând în 723 de partide pentru gruparea blanco. Iker a debutat în UEFA Champions League pe 15 septembrie 1999, într-un Olympiacos – Real Madrid de poveste, meci încheiat cu scorul de 3-3. Casillas s-a făcut cu adevărat remarcat în Liga Campionilor în finala din 2002, meci jucat de Real contra celor de la Bayer Leverkusen: atunci Casillas a intrat în minutul 68 în locul lui Cesar, ieșit accidentat, și și-a adus contribuția la câștigarea trofeului de către „galactici”.

În ciuda faptului că și-a dedicat toată cariera Realului, se pare că oficialii de pe Santiago Bernabeu nu apreciază cu adevărat devotamentul lui Casillas. În uttima perioadă au apărut tot mai multe zvonuri conform cărora Iker Casillas nu s-ar mai simți confortabil la Real și ar dori să plece. Cea mai vehiculată destinație este Arsenal Londra.

Casillas a câștigat 17 trofee alături de Real Madrid, dintre care trei trofee UEFA Champions League și patru titluri de campion în Spania. Alături de naționala țării sale, Iker a câștigat Campionatul Mondial în 2010 și Campionatul European în 2008 și 2012.

Publicat: 13 05. 2015, 21:29
Actualizat: 14 05. 2015, 13:50