Cât costă o cameră în hotelul unde s-a cazat Pyunik Erevan și l-a mirat pe Dan Petrescu. Orice jucător de la CFR poate achita șederea armenilor, din salariul pe o lună
Pyunik Erevan a ales un hotel de 5 stele, aflat la mai puțin de 2 km de centrul orașului Cluj Napoca. Hotelul Platinia este amplasat pe locația fostei fabrici de bere Ursus, lângă ultimul mall construit în oraș.
Jucătorii armeni vor dispune de săli de conferințe, sală de fitness, restaurante sau cafenele, iar cea mai mică cameră, în care Dan Petrescu spune că jucătorii au fost cazați singuri, are 55 de mp.
Prețul unei astfel de camere este de 180 de euro, dacă ea este rezervată cu cel puțin o săptămână înainte, așa cum sigur au făcut cei de la Pyunik.
Cât costă o cameră în hotelul unde s-a cazat Pyunik Erevan și l-a mirat pe Dan Petrescu. Orice jucător de la CFR poate achita șederea armenilor, din salariul pe o lună
Asta înseamnă că sejurul armenilor la Cluj Napoca, cu două nopți de cazare i-a costat aproape 15.000 de euro, o sumă deloc mare pentru o echipă de fotbal, pe care ar putea să o susțină, din salariul pe o singură lună, majoritatea fotbaliștilor de la CFR Cluj.
Am calculat prețul unei camere doar cu mic dejun inclus, dar n-am luat în considerare eventuala reducere de care a beneficiat Pyunik Erevan, pentru închirierea celor 41 de camere.
„Au venit de două zile în Cluj. Ultima oară când a jucat o echipă din Armenia la Cluj au venit ori în ziua meciului, ori cu o zi înainte, după 10 ore în care au zburat în toată Europa, acum au venit cu charter și au făcut două ore. Stau la un hotel foarte bun din Cluj, 41 de single, fiecare singur. Sunt foarte bine pregătiți, din toate punctele de vedere. Și eu sunt conștient de importanța și dificultatea acestui meci, dar fotbalul este imprevizibil”, a spus Dan Petrescu despre adversarul din turul 1 preliminar al UEFA Champions League, încercând să evidențieze nivelul echipei din Armenia.