Câți bani a pierdut CFR Cluj după eliminarea din turul III preliminar al Champions League + Cât încasează ardelenii pentru play-off-ul Europa League
CFR Cluj s-a luptat cu Young Boys Berna în turul 3 preliminar al Champions League pentru un loc în play-off, dar și pentru o sumă uriașă de bani.
În prima manșă din turul 3 preliminar al Champions League, CFR Cluj a terminat la egalitate cu Young Boys Berna, scor 1-1, după ce elvețienii au egalat în prelungirile partidei care a avut loc pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
În returul de la Berna, formația antrenată de Marius Șumudică a pierdut partida jucată cu Young Boys Berna, scor 3-1, iar ardelenii au ratat și o sumă impresionantă.
Câți bani a pierdut CFR Cluj după eliminarea din turul III preliminar al Champions League
Cele două grupări nu s-au luptat doar pentru un loc în play-off-ul Champions League, ci și pentru o sumă importantă. După ce a fost eliminată de Young Boys Berna din turul 3 preliminar al UCL, campioana României a pierdut cele cinci milioane de euro puse la bătaie.
Asta nu este tot! Calificarea în faza play-off-ului Champions League i-ar fi garantat CFR-ului și prezența în grupele Europa League, dar acum va juca în play-off-ul împotriva celor de la Steaua Roșie Belgrad și primește 480.000 de euro.
Young Boys Berna, adversara CFR-ului din turul 3 preliminar al Champions League, are acum o șansă importantă să prindă un loc în grupele UCL care le poate aduce elvețienilor 15.640.000 de euro, iar dacă elvețienii vor fi eliminați de Ferencvaros vor juca în grupele Europa League și vor primi 8,63 milioane de euro (5.000.000 de euro participarea în play-off-ul UCL și 3,63 milioane pentru calificarea în grupele Europa League).
Câți bani a încasat CFR Cluj în ultimele trei sezoane din cupele europene:
- CFR Cluj a fost eliminată în preliminariile Champions League, în turul 2, în sezonul 2018 – 2019, iar în Europa League a pierdut cu Dudelange în play-off. Astfel, ardelenii au încasat 1,22 milioane de euro.
- Sezonul 2019 – 2020 a fost foarte bun pentru campioana României. Ardelenii au ajuns până în play-off-ul Champions League, unde au fost eliminați de către Slavia Praga, în timp ce în grupele Europa League s-au clasat pe poziția a doua și au prins un loc de 16-imi, dar au fost învinși de Sevilla. Această performanță le-a adus ardelenilor 13.330.876 de euro.
- Un nou sezon reușit l-au avut ardelenii și în 2020 – 2021, atunci când au fost aproape să repete performanța unei calificări în 16-imile Europa League, dar Young Boys Berna i-a eliminat. Astfel, campioana României s-a ales cu 6.351.894 de euro.