Caz de dopaj în Liga Campionilor. A fost prins pozitiv după primul meci din grupă

Arijan Ademi, mijocașul echipei Dinamo Zagreb (foto, în duel cu Alexis Sanchez), formație la care evolueză și Alexandru Mățel, a fost depistat pozitiv la un control antidoping efectuat după meciul cu Arsenal Londra, din Liga Campionilor, a anunțat clubul croat, informează lequipe.fr.

Am fost informați de rezultatul pozitiv al testului antidoping efectuat de jucătorul nostru Arijan Ademi. UEFA a deschis o procedură împotriva lui, iar conducerea clubului Dinamo nu poate comenta pe marginea acestui subiect până la finalizarea procedurii disciplinare și până la rezultatul probei B„, a precizat gruparea din Zagreb.

Conducerea clubului croat s-a declarat surprinsă de rezultatul acestui test, ținând cont că fotbalistul macedonean a fost controlat de șase ori sezonul trecut, iar toate probele au fost negative.

Formația Arsenal Londra a fost învinsă, la 16 septembrie, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa Dinamo Zagreb, într-un meci contând pentru prima etapă a Grupei F a Ligii Campionilor, arbitrat de o brigadă din România, condusă de Ovidiu Hațegan.

 

Publicat: 08 10. 2015, 09:32
Actualizat: 08 10. 2015, 09:33