UPDATE 14:10. FCSB și-a aflat adversara din play-off-ul Europa League. În cazul în care va ieși învinsă din dubla cu Sparta Praga, FCSB va merge în play-off-ul Europa League și se va duela cu LASK Linz, din Austria. Prima partidă va fi programată în deplasare.
Dacă va trece de Sparta Praga, așa cum se poate vedea mai jos, FCSB se va duela în play-off-ul Champions League cu învingătoarea dintre Malmo și PAOK.
UPDATE 13:08. FCSB și-a aflat adversara din play-off-ul Champions League. Dacă va trece de Sparta Praga, campioana României se va duela cu învingătoarea dintre Malmo și PAOK. Prima partidă va fi programată în deplasare.
Toate partidele din play-off, stabilite de pe ruta campioanelor:
Luni, 5 august 2024, începând cu ora României 13:00, aflăm împreună ce adversară are FCSB în play-off-ul Champions League. Tragerea la sorți de la Nyon, Elveția, se anunță a fi una interesantă.
Roș-albaștrii vor fi cu ochii și pe urnele de la ora 14:00, când se vor stabili duelurile din play-off-ul Europa League. În cazul în care va pierde cu Sparta Praga, formația antrenată de Elias Charalambous va ajunge în cea de-a doua competiție europeană la nivel de cluburi.
Cu doar o zi înainte de primul meci cu Sparta Praga, din turul 3 preliminar al Champions League, FCSB află ce adversară ar putea avea în play-off-ul din drumul către masa bogaților.
Luni, 5 august, de la ora României 13:00, la Casa Fotbalului European de la Nyon, Elveția, va începe tragerea la sorți pentru ultima fază dinainte de grupele Champions League. Este vorba de play-off, unde FCSB va putea întâlni, dacă va trece de Sparta Praga, adversare foarte dificile!
Pe scurt, roș-albaștrii vor face parte din urna a doua valorică a echipelor de pe ruta campioanelor. Urnele au fost deja stabilite de UEFA și arată în felul următor:
Urna 1:
Urna 2:
Așa cum am precizat deja, FCSB va evolua în deplasare cu Sparta Praga, marți, 6 august, de la ora 21:00. Returul este programat săptămâna viitoare, tot marți, 13 august, pe Stadionul Steaua din Ghencea, de la ora 21:30.
În cazul nefericit în care nu va ieși triumfătoare din dubla cu Sparta Praga, FCSB va ajunge în play-off-ul Europa League. Pentru această fază a competiției din urmă menționată, tragerea la sorți este programată tot luni, 5 august, de la ora României 14:00.
Din păcate, FCSB face parte tot din urna a doua valorică și la această tragere la sorți, astfel că nu va avea parte de adversare facile.
În final, mai trebuie amintite câteva lucruri. FCSB este deja sigură de prezența în grupele Conference League, însă dacă va trece de dubla cu Sparta Praga, atunci va avea asigurată prezența în grupele Europa League.
Totuși, Gigi Becali a asigurat că obiectivul principal al echipei este acela de a ajunge la masa bogaților, adică în grupele UEFA Champions League. Pentru a fi în formă maximă, roș-albaștrii au primit acceptul de a nu evolua în weekend. Partida cu FC Botoșani a fost amânată, urmând să fie reprogramată la o dată ulterioară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER